Din cauza unei „temperaturi mari”, fata n-a mers la școală

În palma ei se afla un plic mic, galben, îndoit neglijent.

Nu era gol.

Dinăuntru a alunecat pe podea un pliculeț transparent cu o pulbere albă și o foaie mototolită. Fata a simțit cum i se înmoaie genunchii. Nu știa exact ce e, dar văzuse destule știri la televizor ca să înțeleagă că nu era nimic bun.

A ridicat foaia. Era scris de mână, cu pix albastru:

„Găsit în paltonul Mariei. Proba ridicată din locuință.”

Maria. Mama ei.

Fata a început să respire sacadat. Îi bâzâiau urechile. Totul s-a legat într-o clipă. Mătușa voia să o bage pe mama ei în belea. Să o acuze. Să cheme poliția.

A vrut să sune imediat la mama, dar mâinile îi tremurau atât de tare încât telefonul i-a căzut din mână. L-a ridicat, a format numărul și, când a auzit vocea mamei, a izbucnit în plâns.

— Mamă… vino acasă… te rog… acum…

— Ce s-a întâmplat? a întrebat mama speriată.

— A venit mătușa… a pus ceva în paltonul tău… a zis că vine cu poliția…

A urmat o pauză grea.

— Nu atinge nimic, a spus mama, brusc foarte calmă. Ascultă-mă bine. Nu muta nimic. Încuie ușa. Vin imediat.

În următoarele patruzeci de minute, fata a stat pe canapea, cu paltonul lângă ea, fără să clipească. La fiecare zgomot din scară, inima îi sărea din piept.

Când mama a intrat pe ușă, era albă la față, dar hotărâtă. A scos telefonul și a sunat pe cineva.

— Bună, Sorin? Sunt Maria. Am nevoie de tine acum. E grav.

În mai puțin de o oră, în apartament au apărut doi polițiști și un bărbat în civil. Mama le-a povestit totul, iar fata a spus exact ce auzise. Cuvânt cu cuvânt.

— Și fata a fost martor, a spus mama. Nu trebuia să fie nimeni acasă, nu?

Unul dintre polițiști a dat din cap.

Seara, aceeași mătușă s-a întors. Cu zâmbet sigur pe ea. Cu poliția după ea.

Doar că lucrurile nu au mers cum plănuise.

Când au intrat, au fost întâmpinați de alți polițiști.

— Doamnă, sunteți reținută pentru tentativă de înscenare și declarații false, i-a spus calm unul dintre ei.

Mătușa a înlemnit.

— Ce prostii sunt astea?!

— Avem martor, avem înregistrări de pe camerele din scară și avem apelul dumneavoastră telefonic, a continuat polițistul. Ați făcut o greșeală: ați vorbit prea mult.

Mătușa a început să țipe. Să se apere. Să plângă.

Fata s-a apropiat de mama ei și i-a prins mâna.

— N-am vrut să lipsesc de la școală… a șoptit ea.

Mama a îmbrățișat-o strâns.

— Ba da. Azi a fost exact unde trebuia să fii.

În seara aceea, după ce ușa s-a închis în urma mătușii, apartamentul a fost din nou liniștit. Dar nu mai era o liniște înfricoșătoare.

Era liniștea unei familii care scăpase la limită de o tragedie.