Fiul meu a murit acum 20 de ani. Luna trecută, am primit un telefon de pe numărul lui.

Telefonul mi-a alunecat din mână. A căzut pe podea și s-a oprit sub masă. Am rămas nemișcat, cu privirea pierdută în întunericul bucătăriei.

După câteva secunde care au părut ore, l-am ridicat. Apelul se întrerupsese. Pe ecran nu mai era nimic.

Nu am dormit deloc în noaptea aceea. Dimineața, cu ochii roșii și capul greu, am mers direct la cimitir. Era o zi mohorâtă, cu vânt rece, de parcă toamna se întorsese din drum.

Mormântul era la fel. Crucea. Piatra. Nicio urmă de ceva schimbat. Am pus mâna pe piatra rece și am simțit un gol în stomac.
„Andrei… dacă a fost o glumă, să nu mai faci asta”, am șoptit, simțindu-mă ridicol.

Seara următoare, telefonul a sunat din nou. Aceeași oră. 2:47. Același nume.

Am răspuns imediat.
„Tată… m-au auzit. Nu mai pot vorbi mult.”

Vocea era mai slabă. Tremura.
„Cine te-a auzit?” am strigat.
„Ei… nu sunt singur.”

Legătura s-a întrerupt brusc.

A doua zi am mers la poliție. Au verificat. Nu exista niciun apel real. Operatorul mi-a spus calm că probabil a fost o eroare de rețea sau un număr clonat. Dar nu știa detalii pe care doar fiul meu le știa. Nu știa cum îmi spunea „tată”.

În a treia noapte, telefonul a sunat din nou.
„Tată, trebuie să mă scoți de aici.”
„De unde, Andrei? De unde?”
„De sub… nu mai pot…”

Și atunci am înțeles.

În zori, am fost din nou la cimitir. Am vorbit cu administrația. După ore de acte, discuții și priviri ciudate, au acceptat deschiderea mormântului, oficial, pentru verificări.

Când sicriul a fost scos, genunchii mi-au cedat. Capacul era crăpat. Lemnul, rupt din interior.

Telefonul nu era acolo.

Poliția a deschis o anchetă. S-a aflat adevărul. Andrei nu murise pe loc. Fusese aruncat inconștient într-o groapă comună temporară, după accident. Telefonul sunase zile întregi, dar nimeni nu răspunsese.

A murit încet. Singur. În întuneric.

Apelurile nu au fost de dincolo. Au fost dintr-o vină. Dintr-o greșeală umană.

De atunci, nu mai sună nimeni la 2:47. Dar în fiecare noapte, la ora aceea, mă trezesc singur. Și știu un lucru sigur: adevărul, oricât de dureros, e mai bun decât o minciună liniștitoare.