„Dacă reușești să găsești o greșeală în raportul ăsta, mă însor cu tine!”

Victoria a respirat adânc și a ridicat privirea din hârtii.

— Raportul e greșit de la pagina 17, a spus calm, cu o voce joasă, dar sigură.

Râsetele s-au stins brusc.

— Aici, la capitolul „cheltuieli operaționale”, ați mutat o sumă de 480.000 de lei la investiții. Intenționat sau nu, nu știu. Dar asta schimbă complet bilanțul și maschează o pierdere serioasă.

În sală s-a făcut liniște.

Victoria a întors pagina.

— Mai departe, amortizarea e calculată dublu. Iar aici, — a bătut ușor cu degetul pe hârtie, — apare un credit trecut ca fiind rambursat, deși dobânda încă se adună. Firma riscă un control fiscal și o amendă uriașă.

Denis Cămănescu se uita la ea ca la o apariție.

— Cine… cine te-a pus să spui prostiile astea? a bâiguit el.

— Nimeni, a răspuns ea simplu. E meseria mea. Sau… a fost.

Un murmur a trecut prin sală. Olga a făcut un pas în spate. Câțiva angajați se uitau unii la alții, neliniștiți.

— Cum te cheamă? a întrebat Cămănescu, încercând să-și recapete tonul autoritar.

— Victoria Gromov.

Unul dintre bărbații mai în vârstă a scos telefonul.
— Stai… eu o știu. A fost auditor-șef la București. Premiată. Foarte bună.

Cămănescu a strâns dosarul în mână. Pentru prima dată, nu mai părea stăpân pe situație.

— De ce… de ce faci curat aici? a întrebat el, mai încet.

Victoria a zâmbit amar.

— Pentru că viața nu întreabă dacă ești bun. Te lovește și atât. Soțul meu a făcut prostii. Eu am plătit pentru ele. Patru ani.

Liniște.

— Gluma mea… a început el, evitându-i privirea.

— Nu vreau să vă însurați cu mine, a spus ea clar. Vreau doar respect. Și, dacă se poate, o șansă corectă.

Cămănescu s-a uitat în jur. Toți așteptau reacția lui.

— Raportul ăsta ajunge azi la bancă, a spus el. Dacă e cum spui, ne-ai salvat de un dezastru.

A făcut o pauză.

— De mâine… nu mai ești femeia de serviciu. Dacă vrei, te întorci ca auditor. Salariu corect. Contract pe bune.

Victoria a simțit cum i se umezesec ochii, dar nu a lăsat lacrimile să cadă.

— Accept, a spus simplu.

În seara aceea, a plecat din clădire cu halatul în geantă, nu pe ea. Afară ploua mărunt, ca într-o seară obișnuită de București. Dar pentru ea, lumea se schimbase.

După câteva luni, firma trecuse printr-un control dur. Totul fusese pus la punct. Cămănescu își ținuse cuvântul.

Iar într-o dimineață, Victoria a trecut pe lângă femeia de serviciu nouă și i-a zâmbit.

— Să știi că nu ești invizibilă, i-a spus.

Pentru prima dată după mult timp, Victoria știa sigur: căzuse, dar se ridicase mai dreaptă ca oricând.