Povești

Gata, este oficial. Pensionarii primesc până la 1000 de lei

Premierul Ilie Bolojan a confirmat miercuri, 4 martie, că proiectul de buget pentru anul 2026 va fi transmis Parlamentului săptămâna viitoare, miercuri sau joi, în vederea adoptării. Proiectul cuprinde și ajutoarele pentru pensionarii cu venituri mici, măsură ce a adus dispute în coaliție.

Potrivit Digi24, social-democrații cer ajutoare de care ar beneficia 2,8 milioane de pensionari, care să fie acordate în două tranșe:

– 1.000 de lei pentru cei cu venituri sub 1.500 de lei;

– 800 de lei pentru cei cu venituri între 1.501-2.000 de lei;

– 600 de lei pentru cei cu venituri între 2.001- 3.000 de lei;

PSD mai cere și sprijin financiar pentru mame, copiii cu dizabilități și alte categorii vulnerabile, iar în total, impactul bugetar al măsurilor ar fi de peste 3 miliarde de lei.

Ilie Bolojan a subliniat că actualul proiect de buget include fonduri pentru sprijinirea pensionarilor cu venituri mici, premierul avertizând că nu există spațiu pentru cheltuieli suplimentare.

„Dacă anul trecut, care nu a fost un an foarte ușor, am avut bugete de sprijin pentru pensionarii cu pensii mici de 1,7 miliarde de lei, și anul acesta am considerat că este de bun simț să susținem o astfel de măsură și aceasta este o propunere în capitolul de buget”, a spus premierul, la B1.

Întrebat dacă există banii necesari, premierul a confirmat: „Așa a fost calculat bugetul, ca să existe aceste fonduri.”

Ca alternativă pentru finanțarea programelor destinate altor categorii sociale, premierul a propus utilizarea Fondului Social European.

„Pentru alte propuneri care vin pe linia de protecție socială, spații bugetare mari nu avem, decât dacă reducem din alte părți investiții sau reducem alte cheltuieli. Atunci, propunerea pe care am făcut-o este ca din Fondul Social European, pentru că avem niște posibilități de a susține diferite programe sociale pe zona de copii, de exemplu, să fie alocate fondurile, ceea ce înseamnă că ministerele Proiectelor Europene și Muncii trebuie să lucreze în sensul acesta”, a mai declarat Bolojan.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.