La petrecerea de ziua soției, bărbatul a aruncat pe masă un dosar cu actele de divorț

Tiberiu a râs primul.

— Ce surpriză?

Oana și-a pus stiloul înapoi în geantă.

— Dacă ți-aș spune acum, n-ar mai fi surpriză.

Matei a pufnit în râs.

— A început și ea cu amenințările.

Doamna Lidia s-a apropiat de masă.

— Oana, măcar de ziua ta încearcă să pleci cu puțină demnitate.

Gabriela s-a ridicat.

Oana i-a atins însă brațul mamei sale.

— Nu, mamă. Nu merită.

Și-a luat geanta, și-a pus paltonul și a plecat.

În spatele ei, muzica a început din nou.

Tiberiu era convins că tocmai câștigase.

La ora nouă în dimineața următoare, avocatul Oanei a depus cererea completă de divorț, împreună cu solicitările privind partajul și documentele financiare strânse în ultimele luni.

La 9:40, Tiberiu a sunat-o.

Oana era în camera de hotel și își bea cafeaua.

— Ce ai făcut?

— Bună dimineața și ție.

— Contul firmei este blocat pentru verificări.

— Nu contul firmei. Tranzacțiile contestate sunt verificate.

S-a făcut liniște.

Tiberiu conducea de ani întregi o companie de amenajări interioare începută în timpul căsniciei. În public vorbea despre ea ca despre „afacerea lui”.

Numai că o parte importantă din capitalul inițial venise de la părinții Oanei.

Iar Gabriela păstrase actele.

Mai exista ceva.

În ultimul an, Tiberiu transferase sume considerabile către o societate nouă, administrată formal de Matei.

Avocatul Oanei găsise plățile în documentele contabile la care ea avea acces legal.

— Ai furat acte din firmă? a întrebat Tiberiu.

— Nu. Am făcut copii după documente la care aveam dreptul să am acces.

— Retrage cererea.

Oana aproape a zâmbit.

Cu douăsprezece ore înainte îi oferise divorțul drept cadou.

Acum îi cerea să-l oprească.

— Nu.

A închis.

La prânz a sunat doamna Lidia.

— Ai înnebunit? Vrei să distrugi munca fiului meu?

— Nu eu am făcut transferurile.

— Sunt afaceri. Nu înțelegi tu.

— Atunci n-ar trebui să existe nicio problemă când vor fi explicate.

— După tot ce am făcut pentru tine…

Oana a rămas câteva secunde tăcută.

— Ce anume ați făcut pentru mine?

Lidia nu a găsit imediat un răspuns.

— Te-am primit în familia noastră.

— Am fost căsătorită cu fiul dumneavoastră paisprezece ani, nu am fost primită în gazdă.

Apoi a închis telefonul.

După-amiază, surpriza a devenit și mai neplăcută pentru Tiberiu.

Marina aflase.

Nu despre divorț. Despre bani.

Tiberiu îi spusese că firma îi aparținea integral, că locuința era a lui și că după divorț urma să rămână cu aproape tot.

Realitatea era diferită.

Apartamentul fusese cumpărat în timpul căsniciei.

Casa de vacanță era bun comun.

Iar firma urma să intre în evaluarea patrimoniului dobândit de soți în condițiile stabilite de lege.

Marina l-a sunat pe Tiberiu chiar în timp ce acesta se afla cu Matei și mama lui.

— Mi-ai spus că totul este al tău.

— Este.

— Atunci de ce ai avocatul soției tale peste toate actele?

— E temporar.

— Și firma lui Matei?

Tiberiu a încremenit.

— De unde știi despre asta?

Marina a închis.

În următoarele săptămâni, adevărul s-a dovedit mai puțin spectaculos decât petrecerea, dar mult mai costisitor.

Nu a venit poliția să-l ridice pe Tiberiu.

Nu i-a fost confiscat totul peste noapte.

În schimb, au venit contabili, avocați, evaluatori și întrebări la care trebuia să răspundă cu documente.

S-a stabilit că o parte dintre transferurile făcute către firma lui Matei reprezentau încercări de a diminua artificial valoarea patrimoniului care urma să fie discutat la partaj.

Banii puteau fi urmăriți.

Exact asta nu anticipase Tiberiu.

El presupusese că Oana nu se pricepea la afaceri pentru că, ani întregi, nu intervenise în ele.

Confundase tăcerea cu neștiința.

Într-o seară, la aproape două luni după petrecere, a venit la hotel.

Oana a coborât în hol, dar nu l-a invitat sus.

Tiberiu părea obosit.

— Putem rezolva asta între noi.

— Asta facem.

— Nu, Oana. Avocații ne mănâncă banii.

— Atunci spune-i avocatului tău să răspundă la propunerea mea.

— Vrei prea mult.

— Vreau partea care mi se cuvine.

Tiberiu și-a trecut mâna peste față.

— Marina a plecat.

Oana nu a spus nimic.

— N-ai nimic de spus?

— Ce ai vrea?

— Ai obținut ce voiai.

Atunci Oana l-a privit lung.

— Crezi că am făcut toate astea ca să te părăsească Marina?

— Nu?

— Nu-mi pasă dacă rămâne cu tine sau nu.

Răspunsul păru să-l rănească mai tare decât dacă l-ar fi insultat.

— Atunci de ce?

— Pentru că ai transformat ziua mea de naștere într-un spectacol ca să mă umilești. Și ai făcut-o fiind convins că nu am nicio variantă.

Tiberiu a tăcut.

— Eu aveam deja o variantă, a continuat ea. Doar că tu nu știai.

Divorțul s-a încheiat câteva luni mai târziu printr-o înțelegere negociată.

Oana a primit partea stabilită din bunurile comune, iar transferurile contestate au fost luate în calcul la stabilirea valorilor financiare.

Tiberiu și Matei au rămas parteneri de afaceri, dar relația dintre ei s-a deteriorat rapid când fiecare a început să-l învinovățească pe celălalt pentru documentele semnate.

Doamna Lidia nu i-a mai telefonat Oanei.

În schimb, Gabriela a venit într-o după-amiază în noul apartament al fiicei sale cu o cutie de prăjituri.

— Tot mă gândesc la petrecerea aia, a spus ea.

— Și eu.

— Când ai semnat actele, am crezut că ești în stare de șoc.

Oana a zâmbit.

— Eram foarte calmă.

— Știu acum.

Gabriela a privit-o câteva clipe.

— De ce nu mi-ai spus ce pregăteai?

— Pentru că nu voiam să mă răzgândesc. Și nici să transform totul într-un război de familie.

Mama ei a dat din cap.

— Ai făcut bine.

Oana s-a uitat în jur.

Apartamentul era mai mic decât casa în care locuise cu Tiberiu.

Nu avea mobilier scump.

Mai erau cutii nedesfăcute lângă perete.

Dar era liniște.

La următoarea ei zi de naștere n-a mai rezervat nimeni un restaurant.

Au fost doar ea, mama ei și câțiva prieteni apropiați, strânși în jurul unei mese prea mici pentru toate farfuriile.

La un moment dat, Gabriela a ridicat paharul.

— Anul trecut ai primit un cadou destul de neobișnuit.

Oana a râs.

— Cel mai bun, până la urmă.

— Divorțul?

Oana a clătinat din cap.

— Nu. Claritatea.

Pentru că surpriza adevărată nu fusese cea pregătită pentru Tiberiu în dimineața de după petrecere.

Fusese faptul că, după paisprezece ani în care el o tratase ca pe un personaj secundar în propria lui viață, Oana descoperise că putea ieși pur și simplu din povestea lui.

Și să înceapă una în care nu mai râdea nimeni pe seama ei.