Semnal de alarmă tras de medici
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunțat, luni, o creștere îngrijorătoare a numărului cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 în luna iulie. Specialiștii anunță că este vorba și despre decese.
Cazurile de infectare cu SARS-CoV-2, în creștere
Specialiștii din cadrul INSP au informat faptul că există un număr de 1.703 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în decursul lunii iulie 2025. Asta înseamnă o creștere cu 232% față de luna iunie.
De asemenea, datele mai arată faptul că un număr de 442 dintre cazurile noi din ultima lună au fost la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare sau o altă reinfectare.
În același timp, s-au mai înregistrat și șapte decese din cauza infectării cu acest virus. Este vorba despre cinci bărbați și două femeie. Patru pacienţi se încadrează la grupa de vârstă 70-79 ani şi trei la peste 80 ani, toţi având comorbidităţi asociate.
Au fost efectuate peste 15.000 de testări
Reprezentanții INSP au mai transmis faptul că au fost efectuate 860 teste RT-PCR şi 14.750 teste rapide antigenice, cu 25,5% mai multe decât în luna anterioară. Astfel, rata pozitivităţii a fost de 10,9%, în creştere cu 6,8% faţă de iunie, conform sursei menționate.
Așadar, până în prezent au fost înregistrate 3.586.193 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care 69.266 persoane au murit. În același timp, au fost prelucrate 14.052.183 teste RT-PCR şi 15.384.940 teste rapide antigenic.
Ministerul Sănătății dezminte informațiile false cu privire la vaccinul anti-COVID
În luna mai, Ministerul Sănătății a dezmințit anumite informații false apărute în spațiul public, conform cărora numeroși pacienți au avut efecte adverse dramatice în urma administrării de vaccinuri anti-COVID. În acest context, s-au folosit imagini cu medicul Irinel Popescu în care se anunța faptul că acesta și-a pierdut viața.
„Imaginile și textele apărute pe această temă, inclusiv informația că profesorul Irinel Popescu și-a pierdut viața, sunt false, multe dintre ele fiind realizate cu tehnologii AI.
Ministerul Sănătății recomandă verificarea tuturor informațiilor referitoare la vaccinuri și reacțiile adverse înregistrate pe site-urile oficiale ale instituțiilor publice din domeniul medical (MS, INSP, direcții de sănătate publică, ANMDMR)”, se arată pe pagina oficială a ministerului.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.