În această dimineață, fiul meu s-a stins

„Fiul meu a fost diagnosticat cu boala Krabbe când avea doar câteva luni. Din păcate, nu se face screening prenatal pentru această boală. Mama lui ar fi făcut un avort dacă ar fi știut.

Ultimii 7 ani au fost ca și cum aș fi avut grijă de o păpușă, 24 de ore din 24. Acum că s-a dus, mă simt ușurat. E într-un loc mai bun – dacă un astfel de loc există – iar mama lui și cu mine ne putem continua viețile pe drumuri separate. Pot merge la un film sau într-o librărie fără să mă mai gândesc la el și la nevoile lui.

Știu că sună oribil, dar dacă aș fi fost un nemernic, aș fi plecat demult de lângă el și mama lui. Va fi ciudat cu ea, pentru că viețile noastre au fost atât de legate, iar acum nu mai avem niciun motiv să vorbim. Nu e nicio ranchiună între noi. Am fost ca niște colegi de muncă.

Editare: Vă mulțumesc pentru comentarii. Am plâns toată dimineața după ce mi-am dat seama că acest băiețel nu mai este și cât de mult îmi lipsește, deși nu au trecut nici măcar 24 de ore.

Editare: Nu am fost căsătorit cu mama copilului meu. Am avut o relație de câteva luni înainte ca ea să rămână însărcinată. Avea un sterilet, așa că am crezut că e un semn că trebuie să fim împreună.

După ce s-a născut fiul nostru și am văzut cum afectează un copil cu dizabilități o relație, ne-am despărțit cât încă eram în relații bune. Am colaborat foarte bine, pentru că amândoi eram perfecționiști.”