Știri

Decizia lui Bolojan cu privire la vila lui Traian Băsescu

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, duminică seară, că situaţia casei de protocol pe care a solicitat-o fostul preşedinte Traian Băsescu va fi rezolzată săptămâna viitoare. Întrebat despre locuinţa atribuită lui Klaus Iohannis, Bolojan a precizat că nu ştie să există un anumit imobil desemnat.

„După decizia Curții Constituționale, săptămâna viitoare vom tranșa această problemă în așa fel încât să respectăm prevederile legii”, a declarat premierul.

Vineri, Guvernul a avut pe ordinea de zi o hotărâre pentru alocarea unei vile de protocol pentru fostul președinte Traian Băsescu, însă a amânat decizia.

Traian Băsescu își pierduse privilegiile după ce a fost declarat colaborator al Securității. Ulterior, CCR a decis că legea e neconstituțională, iar Băsescu și-a cerut înapoi toate privilegiile, inclusiv indemnizațiile din ultimii 3 ani.

Întrebat despre o eventuală locuinţă de protocol desemnată fostului preşedinte Iohannis, Bolojan a declarat: „Nu ştiu ca în momentul de faţă preşedintele Iohannis să aibă repartizată o locuinţă exactă, dar o să mă interesez (…) spaţiul de care s-a discutat, unde a fost la un moment dat sediul PNL în anii 90 şi după aceea, nu este în folosinţa a fostului prşedinte Iohannis”.

În 2022, fostul președinte Traian Băsescu a cumpărat ultimul apartament din primele faze ale proiectului Arcadia Apartments Domenii, dezvoltat de omul de afaceri Dan Șucu în zona Pieței Domenii din București. AICI MAI MULTE IMAGINI Anunțul a fost făcut de dezvoltatorul imobiliar.

Fostul președinte fusese anterior evacuat de RA-APPS din fosta casă de protoco.

Băsescu și-a cumpărat un apartament. ”Ce-mi dă statul am să-i dau și eu!” Proiectul este dezvoltat de către DVD Residential Imobiliare, companie deținută majoritar de omul de afaceri Dan Sucu, proprietarul grupului Mobexpert.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.