Știri

Cea mai antipatică zodie.

Chiar dacă nu toată lumea crede în astrologie în horoscop, specialiștii spun că există o legătură destul de strânsă între zodia în care s-a născut o persoană și caracterul ei. Așadar, poate există o explicație, în acest sens, în privința motivelor pentru care nu te înțelegi cu un anumit coleg de birou, un anume prieten sau un membru din familia ta.

Conform mai multor clasamente și topuri realizate de astrologi, una dintre cele mai antipatice și nesuferite zodii este Scorpionul. Aceşti nativi nu acceptă deloc sfatul celor din jur și au senzația că au mereu dreptate, iar dorinta de putere îi poate transforma ușor în persoane antipatice, potrivit rtv.net. De asemenea, Scorpionii vor să se impună cu orice preţ, iar uneori pot devenit adevăraţi tirani atunci când nu sunt luaţi în serios. Aşa că ideal ar fi să-şi limiteze pornirile pentru ca ceilalţi să nu îi ocolească.

În general, oamenii îi consideră pe Scorpion nesuferiţi pentru că sunt egoişti, răi, şi au impresia că îți fac o favoare dacă ţi se adresează, conform unui forum de pe ele.ro

În plus, Scorpionul poate fi nemilos, nu are încredere în ceilalţi și  dovadă de micime sufletească, potrivit zodii.ro. Aceste nativ este mental predispus la disimulare, şireteniearoganţă, extremism, caracter intransigent, neliniştit, instabil și izolat. Ba mai mult decât atât, este egoist, inhibat, lipsit de scrupule, infatuat, impenetrabil, teatral, prefăcut și chiar îi jigneşte pe ceilalţi, dar nu suportă  fie jignit. Scorpionul nu e dispus să ierte, e răzbunător, ranchiunos, invidios, ba chiar excesiv de autoritar.

Toate aceste defecte, îl fac pe Scorpion să fie una dintre cele mai nesuferite semne zodiacale.

Scorpionul, zodia greu de descifrat, dar imposibil de ignorat

Chiar dacă mulți îi percep drept dificili, Scorpionii au o intensitate care îi face speciali. Sunt nativi pasionali, puternici și foarte intuitivi, dar tocmai aceste calități pot deveni uneori defecte: dorința de control, orgoliul și nevoia de a avea mereu dreptate îi fac greu de înțeles. În același timp, însă, Scorpionul rămâne o zodie magnetică, capabilă să atragă și să fascineze prin misterul și hotărârea ei. Relațiile cu un Scorpion pot fi provocatoare, dar sunt adesea și cele mai memorabile.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.