Milionarul a ajuns mai devreme acasă… și menajera i-a spus să păstreze TĂCEREA…

Dar zâmbetul i se șterse brusc când privirea Ruxandrei îl prinse din nou. În ochii ei nu era doar teamă. Era groază pură. Un fel de avertisment mut care îi spunea să nu îndrăznească să facă niciun pas pripit.

Diego simți cum îi crește pulsul. Toată euforia afacerii se topi ca ceara și fu înlocuită de un fior rece. Își retrase încet mâna de pe geanta de piele și șopti abia auzit:

— Ce se întâmplă?

Ruxandra îl trase de braț și îl împinse spre bucătărie, ferindu-l de lumina din hol. Într-un șoaptă precipitată, îi povesti.

Cu două ore înainte, Carmen primise o vizită. Un bărbat necunoscut, îmbrăcat la costum negru, intrase în casă ca și cum ar fi avut cheia. Nu era un amant, ci ceva mult mai periculos. Ruxandra îl văzuse cu propriii ochi scoțând un pistol dintr-o servietă.

— I-a zis doamnei să nu încerce nimic, că știe tot despre dumneavoastră, despre afaceri… și că nu pleacă până nu primește ce a venit să ceară.

Diego își încleștă maxilarul. În minte îi răsunau toate avertismentele primite în Dubai, când semnase contractul. Rivalitățile din industria hotelieră erau tăcute, dar nemiloase. Poate că succesul lui atrăsese un preț.

Încercă să gândească limpede. Carmen era sus, prinsă într-o situație pe care nici nu și-o putea imagina. Dacă făcea un pas greșit, ar fi pus-o în pericol.

— Și tu? De ce nu ai fugit, Ruxandra? o întrebă el, cu voce joasă.

— Cum să fug, domnule Diego? Doamna e acolo, singură. Eu am rămas… să ascult, să vă avertizez. Dacă muream, măcar știa cineva ce s-a întâmplat.

Cuvintele ei simple îl răvășiră. În acea clipă, Diego își dădu seama că loialitatea oamenilor simpli cântărea mai mult decât toate milioanele sale.

Se strecură până la scara interioară. Din dormitorul matrimonial se auzeau pași grei și un ton răstit. Vocea bărbatului era rece, calculată.

— Știu ce ascunzi, Carmen. Știu unde sunt actele. Dacă nu mi le dai, soțul tău va pierde totul… și tu vei plăti cu viața.

Inima lui Diego tresări. Actele? Care acte? În ce fusese implicată Carmen?

În acel moment, toate imaginile perfecte cu soția iubitoare se clătinară. Îndoiala îi mușca sufletul, dar dragostea și dorința de a o salva erau mai puternice.

Se gândi la copilăria lui dintr-un sat din Ardeal, unde mama îl învățase că familia se apără cu orice preț. „Sângele apă nu se face”, îi spunea ea mereu.

Cu pași calculați, Diego urcă treptele, în timp ce Ruxandra rămase jos, strângându-și mâinile tremurătoare.

Ajuns la etaj, văzu ușa dormitorului întredeschisă. Prin crăpătura îngustă, silueta bărbatului părea și mai amenințătoare. Carmen stătea pe marginea patului, cu ochii în lacrimi, dar nu părea prizoniera unui simplu infractor. Era ca și cum ascundea ea însăși un secret.

Diego își adună toată forța și intră hotărât.

— Destul! Las-o în pace!

Bărbatul se întoarse lent. Privirea lui de gheață se opri direct asupra lui Diego, iar zâmbetul rece care îi încolți pe buze spunea mai mult decât o mie de cuvinte.

— Ah… domnul Munteanu. Exact pe dumneavoastră vă așteptam.

Camera se umplu de o liniște apăsătoare, ruptă doar de ticăitul ceasului de perete.

Diego își simți inima gata să-i spargă pieptul. Totul în jur se prăbușea: afaceri, încredere, căsnicie. Dar știa un lucru: indiferent de preț, nu avea să lase frica să-i distrugă familia.

Cu vocea fermă și privirea fixă, rosti:

— Spune ce vrei de la mine. Și las-o pe Carmen să plece.

Un curaj născut din rădăcinile sale românești, din poveștile cu haiduci și din credința că dreptatea, oricât ar fi de târziu, tot învinge.

Și atunci, noaptea abia începută se transformă într-o luptă pe viață și pe moarte, în care banii nu mai contau, ci doar puterea de a-ți apăra sufletul și oamenii pe care îi iubești.