Cristalul clincheta vesel, invitații zâmbeau, iar Maria nu-și putea lua ochii de la bărbatul e

În clipa aceea, Maria simțea cum lumea se strânge în jurul ei. Respira greu, de parcă aerul din sală se subțiase. Dinu îi puse mâna pe umăr, dar tremurul ei îl făcu să o strângă mai tare, ca și cum ar fi vrut s-o protejeze cu totul.

Tatăl ei, nea Sandu, privi pe toți la rând, cu acea privire calmă, de om care a muncit o viață în fabrică și nu s-a certat niciodată fără motiv. Și tocmai de aceea, când deschise gura, toți tăcură.

— Doamnă Galina, nu știu de unde scoateți toate astea… dar un lucru vă spun: fata mea nu s-a măritat pentru bani. Dacă era după bani, nu stătea cu noi, într-o garsonieră de 40 de metri, când putea să-și vadă de viață prin alt oraș.

Maria simți cum îi fug lacrimile pe obraji, dar nu se șterse. Nu voia să pară slabă.

Galina își încrucișă brațele și ridică bărbia, sfidătoare.

— Poate, dar asta nu schimbă faptul că băiatul meu o să tragă pentru toți!

Dinu făcu un pas spre mama lui.

— Mamă, oprește-te. Te iubesc, dar ai depășit orice limită. Maria e soția mea. E alegerea mea.

Galina îl privi ca și cum nu-l mai recunoștea.

— Așa vorbești cu mine? Cu mama ta?

Liniștea se făcu și mai apăsătoare. Maria simțea că va ceda în orice moment, dar nea Sandu își drese vocea și continuă.

— Doamnă, o familie nu se face cu acuzații. Se face cu omenie. Și dacă tot e vorba de bani, să știți ceva: nu ne-a cerut nimeni nimic. Noi ne-am plătit partea la nuntă. Tot ce vedeți aici e din truda noastră, nu din buzunarul fiului dumneavoastră.

Câțiva invitați murmurară aprobator.

Galina rosti, printre dinți:

— Oamenii săraci tot săraci rămân. Vorbesc despre omenie, dar trag la buzunarele altora.

Maria simți cum îi fuge pământul de sub picioare.

Atunci mama ei, doamna Elena, micuță și blândă, dar cu un curaj neașteptat, păși în față.

— Săracă? Poate. Dar fata mea a fost crescută cu bun-simț, nu cu răutate. Nu v-am cerut nimic, nu v-am deranjat cu nimic. Singurul lucru pe care l-am vrut a fost ca ea să fie iubită. Și Dinu o iubește.

Galina râse scurt, un râs rece, strident.

— Așa credeți voi.

În acel moment, Maria nu mai rezistă. Trecu pe lângă Dinu, pe lângă părinții ei, își ridică rochia ușor și ieși pe terasă. Aerul rece îi lovi obrajii înroșiți.

Se sprijini de balustradă și inspiră adânc. Aici nu mai era muzică, nu mai erau priviri, nu mai era nimeni care să judece. Doar ea, cerul înstelat și zgomotul ușor al orașului.

După câteva secunde, auzi pași. Dar nu era Dinu.

Era tatăl ei.

— Tati… — vocea i se frânse.

Nea Sandu îi puse mâna pe spate, ușor, cu blândețea lui obișnuită.

— Fata mea, nu plânge. Nu merită lacrimile tale.

— Dar de ce mă urăște atât? — șopti Maria. — Ce i-am făcut?

— Unii oameni… — oftă tatăl ei. — Unii oameni sunt nefericiți și pun vina pe oricine. Dar tu nu ești vinovată cu nimic.

Ușa terasei se deschise din nou. Dinu ieși, cu ochii roșii de la nervi.

— I-am spus să plece, — spuse el, privind în pământ. — N-a vrut. Atunci i-am spus că dacă vrea să rămână, să nu mai scoată un cuvânt. Și ghici? A plecat.

Maria rămase înmărmurită.

— A plecat? Acum?

— Da. Dar nu-mi pare rău. Tu ești familia mea acum. Și asta contează.

Dinu o luă în brațe, iar Maria simți cum, pentru prima dată în acea seară, respira normal.

În spatele lor, ușa terasei se deschise încă o dată. Era mama lui Dinu. Maria înlemni, dar femeia părea schimbată. Fața ei nu mai era tăioasă, ci obosită. Ochii roșii.

— Dinu… — vocea ei era abia o șoaptă. — Putem vorbi?

Tânărul ridică bărbia, pregătit pentru încă o furtună.

— Dacă ai venit să o jignești iar, pleacă, mamă.

Galina clătină din cap.

— Nu. Am venit… să cer iertare.

Maria rămase fără cuvinte. Dinu, la fel.

— N-am știut… n-am știut cum să-mi accept băiatul mare. Am greșit. Am fost rea. Dar… când te-am văzut plângând, Mărie… — îi tremură vocea — mi-am dat seama că tu chiar îl iubești. Și asta… asta contează mai mult decât orice.

Maria închise ochii. O lacrimă îi alunecă pe obraz.

Galina continuă, cu glasul frânt:

— Nu sunt o mamă perfectă. Dar vreau să încerc să fiu o soacră mai bună. Dacă mă primiți…

Dinu privi spre Maria. Ea dădu un mic semn din cap, cu inima bătând nebunește.

Tânărul inspiră adânc.

— Hai înăuntru, mamă. Hai să fim o familie, fără scandaluri.

Galina își șterse ochii și, pentru prima dată, zâmbi ușor.

Maria simți cum un val de liniște se așază peste ea. Nu totul era perfect, dar era începutul potrivit. Iar nunta lor, în loc să fie distrusă, se transforma într-o seară pe care n-o vor uita niciodată.

O seară în care, după furtună, venise în sfârșit pacea.