SOȚUL MEU, CARE CÂȘTIGĂ MAI PUȚIN DECÂT MINE, M-A OBLIGAT SĂ-MI CAUT UN AL DOILEA LOC DE MUNCĂ

…dansatoare la o petrecere privată.

Da, ai citit bine. Dansatoare. Nu într-un club. Nu ceva indecent. Era un eveniment organizat într-o vilă privată, pentru o petrecere de burlaci. Eu eram acolo ca entertainer profesionist, plătită foarte bine doar pentru a anima atmosfera, cu dans și zâmbete – nimic mai mult.

Mă înscrisesem pe o platformă de divertisment, iar oferta fusese una pe care nu o puteam refuza: 300 de euro pentru două ore. Mai mult decât câștigă soțul meu într-o zi întreagă de muncă în service.

Când am ajuns acasă în acea seară, el dormea deja. M-am strecurat în pat, încă mirosind a parfum scump și libertate.

A doua zi, m-am comportat normal. Am pregătit cafeaua, am lucrat la biroul meu de acasă, și i-am menționat cu un aer casual:
– Apropo, mi-am găsit un al doilea job.

Ochii i s-au luminat.
– Serios? Ce faci?

– Dans.

A râs.
– Dans? Adică predai dans?

– Nu. Dansez. La petreceri.

I-a înghețat zâmbetul pe buze.
– Ce fel de petreceri?

– Burlaci, aniversări, evenimente private.

A rămas fără cuvinte. Apoi a explodat:
– Ai înnebunit?! Cum poți să faci asta?

– Ai spus că nu muncesc suficient. Că nu sunt destul de obosită. Așa că am ales ceva care mă ține în picioare, mă face să zâmbesc, să fiu activă. Și sunt plătită excelent.

– Dar cum rămâne cu respectul meu?!

– Respectul tău? Ai avut respect când mi-ai spus să lucrez mai mult pentru că vrei să joci bowling?

Liniștea a căzut între noi ca o lamă rece. Am plecat din cameră fără alte explicații.

În următoarele săptămâni, mi-am continuat „al doilea job”. Unele evenimente erau amuzante, altele plictisitoare, dar fiecare îmi aducea bani în plus – și o libertate ciudată. Nu era vorba despre bani, era despre control. Despre faptul că deciziile mele nu mai depindeau de el.

Și atunci s-a întâmplat ceva neașteptat: soțul meu și-a găsit un al doilea job. Livra mâncare seara, pe o motocicletă veche. Nu mi-a spus nimic. Am aflat de la vecina de la 3, care l-a văzut coborând grăbit cu un rucsac mare în spate.

Când l-am întrebat de ce, a spus scurt:
– Pentru că am fost un prost. Ai făcut ce trebuia. M-ai trezit.

Acum, nu mai dansez. Nu pentru că m-a obligat el, ci pentru că am demonstrat ce aveam de demonstrat. M-am întors la programul meu încărcat de 8:00 la 19:00, dar fără presiune.

Avem o mașină nouă în fața casei. E roșie, sport, și are cheile în mâna mea. Pentru că am muncit pentru ea. Cu fruntea sus.

Și uneori, când intru în ea, pornesc muzica tare și dansez singură pe scaunul șoferului. Pentru mine. Pentru libertate. Pentru că merit.