Cod rosu de intervenitii. E foarte grav
Încă un accident s-a produs pe Autostrada A2, unde o mașină a zburat în câmp în această dimineață.
Mai multți martori, membri ai comunității A2 – Autostrada Soarelui, spun că accidentul s-a produs cu aproximativ 300 de metri înainte de benzinăria OMV, pe sensul dinspre București spre mare.
Coada se întinde deja pe mai mulți kilometri:
Se stă de kilometri întregi, începând de pe la km 30, cred că accidentul e grav, se duceau mai multe ambulanțe SMURD și echipe de descarcerare.

Vara, pe Autostrada Soarelui, drumul principal dintre București și litoral, accidentele sunt extrem de numeroase, multe dintre ele extrem de grave.
E rezultatul unei combinații dintre aglomerația explicabilă din sezonul și graba deseori încionștientă.
Nu mai departe de ieri după-amiază, drumul de mare viteză dintre București și mare a fost închis aproximativ două ore pe sensul extrem de aglomerat duminica – cel spre Capitală, din cauza unui carambol în care au fost implicate 5 mașini.
Din cauza acestui accident în lanț, traficul s-a desfășoară dirijat, pe banda de urgență, la kilometrul 174 al A2,, în zona localității Cernavodă, unde cinci autoturisme au fost implicate într-o coliziune, rămânând imobilizate temporar pe benzile de rulare.
Bară la bară pe A2 București – Constanța de luni, de la prima oră
Sezonul concediilor de vară e în toi și deja nu mai există zile de vârf pe Autostrada A2, unde până acum erau extrem de aglomerate serile de vineri, diminețile de sâmbătî și după-amiezile de duminică.
E luni dimineață și drumul de mare viteză care leagă Bucureștiul de litoral e plin de turiști, La ora 5, parcările benzinăriilor de pe sensul spre Constanța erau deja ticsite.
Și traficul e și mai dificil după producerea accidentului de azi-dimineață, din dreptul localității Sărulești; pe de-o parte, accidenteul în sine, pe de alta, foarte mulți șoferi încetinesc să se uite la mașina ajunsă în câmp.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.