La notar, soțul și amanta râdeau în hohote:

„Dacă auzi aceste rânduri citite cu voce tare, înseamnă că adevărul iese, în sfârșit, la lumină.”

Oleg a ridicat brusc capul. Zâmbetul i s-a șters de pe față, ca și cum cineva i-ar fi turnat apă rece pe ceafă. Cristina a încremenit lângă el, cu mâna încă prinsă de brațul lui.

Svetlana a înghițit în sec și a continuat:

„Svetlana, tu ai fost singurul om care a avut grijă de mine cu adevărat. Nu fiul meu. Nu nimeni altcineva. Tu.”

În birou s-a lăsat o liniște apăsătoare. Se auzea doar foșnetul hârtiei.

„Când am rămas paralizată pe jumătate după AVC, tu ai fost cea care m-ai spălat, m-ai hrănit, mi-ai schimbat pansamentele și mi-ai vorbit nopți întregi, ca să nu-mi pierd mințile. Tu ai dormit pe un scaun, lângă patul meu, când Oleg nu a venit nici măcar o dată.”

Cristina a tras aer adânc în piept.
— Oleg… ce-i asta?

Svetlana a continuat, fără să se uite la ei:

„De aceea, apartamentul, casa și banii trec pe numele lui Oleg doar pe hârtie. Există un act separat, autentificat acum cinci ani, prin care toate aceste bunuri sunt deja ipotecate în favoarea Svetlanei. În momentul citirii acestei scrisori, Oleg pierde orice drept real asupra lor.”

Fața lui Oleg s-a albit brusc.
— Minte… Nu se poate…

Notara a ridicat calm o mapă groasă.
— Actele sunt aici. Totul este perfect legal.

Svetlana a simțit cum i se înmoaie genunchii, dar nu s-a oprit.

„În contul bancar nu mai sunt bani. Cu trei luni înainte de moartea mea, suma de 480.000 de lei a fost transferată în contul Svetlanei, ca despăgubire pentru anii pierduți, pentru sănătatea distrusă și pentru tăcerea ei.”

Cristina s-a desprins de Oleg, ca și cum l-ar fi atins ceva murdar.
— Mi-ai spus că totul e al tău!

Oleg bâlbâia ceva, dar cuvintele nu se mai legau.

Svetlana a citit ultimele rânduri:

„Mașina de cusut Singer nu este un obiect vechi. Este moștenire de familie, evaluată la peste 30.000 de lei. Cutia cu bijuterii conține aur adevărat, nu gablonțuri. Iar plicul acesta este dovada că adevărata bogăție nu stă în case și bani, ci în omenie.”

Svetlana a lăsat foaia jos. Pentru prima dată după mulți ani, spatele i s-a îndreptat.

Oleg stătea prăbușit pe scaun, cu privirea pierdută. Cristina își căuta deja telefonul, evitând să-l mai privească.

— Ședința s-a încheiat, a spus notara.

Svetlana a ieșit din birou fără grabă. Afară, soarele încălzea trotuarul. Pentru prima dată, aerul nu mai apăsa pe pieptul ei.

În câteva luni, avea să înceapă o viață nouă. A deschis un mic atelier de croitorie într-un cartier liniștit din Brașov. Oamenii veneau, o respectau, o plăteau cinstit.

Iar Oleg?
A pierdut casa, banii și amanta — în exact această ordine.

Svetlana nu s-a mai uitat niciodată înapoi.
Pentru că, în sfârșit, nu mai avea de ce.