A apărut la înmormântarea soției sale însărcinate cu amanta de braț

Vocea avocatului a fost calmă, dar fiecare cuvânt a căzut ca un trăsnet.

„Dacă auziți aceste rânduri, înseamnă că nu mai sunt aici. Dacă ești tu, Ionuț, înseamnă că adevărul a ieșit la lumină, exact așa cum am știut că se va întâmpla.”

Un murmur a străbătut biserica. Raluca s-a foit neliniștită, iar Ionuț a înghițit în sec.

„Nu am căzut pe scări. Am fost împinsă. Și nu a fost un accident.”

Mama a scos un geamăt înfundat. Tata s-a ridicat în picioare, palid la față.

„Am aflat de relația voastră. Am văzut mesajele. Am înregistrări. Am dovezi. Și mai ales, am frică. Frica pentru mine și pentru copilul meu.”

Avocatul a ridicat privirea o clipă, apoi a continuat.

„În seara în care am murit, ți-am spus că vreau să divorțez. Ți-am spus că vreau să plec, că nu mai accept minciuna. Ai țipat. Ai lovit masa. Apoi m-ai împins.”

Un țipăt a izbucnit din spate. Cineva a început să plângă.

„Dacă citești asta și încă ești liber, înseamnă că justiția nu a ajuns încă la tine. Dar va ajunge.”

Avocatul a închis dosarul pentru o clipă, apoi a continuat, mai apăsat.

— Lidia a lăsat toate dovezile într-un seif, a spus el. Copii după mesaje, înregistrări audio, fotografii, un certificat medico-legal și o declarație scrisă. Toate au fost predate poliției și procuraturii în această dimineață.

Ionuț s-a ridicat brusc.
— Minciuni! a strigat. E nebunie!

Raluca a făcut un pas înapoi, ca și cum abia atunci ar fi realizat unde se află.

— Mai este ceva, a continuat avocatul. Toată averea Lidiei — economiile, apartamentul din Brașov, suma de 180.000 de lei din cont — a fost lăsată părinților ei. Dumneavoastră, domnule Popescu, nu primiți nimic.

Biserica a explodat în șoapte. Ionuț s-a prăbușit pe bancă, cu fața albă ca varul.

— În plus, a mai spus avocatul, custodia copilului, în cazul în care ar fi supraviețuit, urma să fie încredințată surorii ei. Doamna Andreea Popescu.

Mi-au tremurat genunchii.

Ușile bisericii s-au deschis din nou. De data asta, au intrat doi polițiști.

— Domnule Popescu, sunteți reținut pentru audieri, a spus unul dintre ei.

Raluca a izbucnit în plâns.
— Eu nu știam… a bâiguit ea. Jur că nu știam.

Nimeni nu a ascultat-o.

Când l-au scos pe Ionuț afară, capul îi era plecat. Pentru prima dată, masca îi căzuse.

Am privit sicriul surorii mele și am simțit o durere cumplită, dar și o liniște ciudată. Lidia nu mai era acolo, dar vocea ei fusese auzită.

Afară, clopotele bisericii au început să bată. Oamenii se împrăștiau încet, în tăcere.

Mama m-a îmbrățișat strâns.
— A fost curajoasă, a șoptit ea. Mai curajoasă decât am știut vreodată.

Am dat din cap, cu lacrimi în ochi.

Adevărul ieșise la iveală. Nu la timp să o salveze pe Lidia. Dar suficient de tare încât să o răzbune.