Soțul meu, care nu mai avea serviciu de luni bune

Clanța s-a zguduit încă o dată, mai tare.

Radu s-a ridicat brusc de pe canapea. Pentru prima dată după mult timp, nu mai părea atât de sigur pe el.

— Deschide odată! a strigat o voce de bărbat din spatele ușii.

Elena s-a uitat la mine cu ochii măriți.

— Ce ai făcut?!

Am rămas liniștită.

Radu s-a dus spre ușă și a deschis.

În prag stăteau doi bărbați îmbrăcați elegant. Unul ținea o mapă groasă sub braț. Celălalt avea o legitimație prinsă la curea.

— Bună seara, a spus primul calm. Domnul Radu Popescu?

Radu a înghițit în sec.

— Da…

— Executor judecătoresc. Avem o notificare oficială privind datoriile neachitate și folosirea frauduloasă a unui card de credit.

În cameră s-a făcut liniște.

Am văzut cum Elena a dus mâna la gât, la șiragul ei de perle.

— Ce prostii sunt astea?! a izbucnit ea.

Executorul a deschis mapa.

— Domnul Popescu a acumulat datorii de peste 48.000 de lei pe cardul de credit aparținând soției sale, fără acordul acesteia. Există și dovezi ale unor tranzacții către platforme de jocuri de noroc și pariuri.

Radu a început să bâlbâie.

— Nu… nu e adevărat… noi… adică…

— Totul e documentat, a spus calm bărbatul.

Elena s-a întors spre mine.

— Tu ai făcut asta! Ai chemat oamenii ăștia!

Am ridicat ușor din umeri.

— Eu doar am spus adevărul.

Executorul a continuat:

— Conform actelor depuse, doamna a cerut separarea bunurilor și recuperarea sumelor. De asemenea, există procedura de divorț deja înregistrată.

Radu m-a privit de parcă nu mă mai recunoștea.

— Tu… chiar ai făcut asta…

— Opt luni am plătit tot, Radu, am spus liniștită. Rate. Facturi. Mâncare. Și datoriile tale.

Vocea mi-a rămas calmă.

— În timp ce tu jucai poker.

Executorul a întins documentele.

— Vă rugăm să semnați primirea notificării.

Radu tremura.

Elena nu mai spunea nimic.

Pentru prima dată de când o știam, nu mai avea replici.

Radu a semnat.

Mâna îi tremura atât de tare încât semnătura abia se înțelegea.

Executorii au plecat după câteva minute.

Ușa s-a închis.

Casa a rămas complet tăcută.

Radu s-a uitat în jur — canapeaua, televizorul, mobila, pereții.

— Asta… asta e casa mea…

Am scos din dosar încă o pagină.

Am pus-o pe masă.

— Nu.

Elena s-a aplecat și a citit prima linie.

A rămas fără aer.

— Actul de proprietate… e pe numele tău?

Am dat din cap.

— L-am cumpărat înainte de căsătorie. Cu banii mei.

Radu s-a prăbușit pe canapea.

— Nu… nu poți să faci asta…

— Ba da.

M-am dus la ușă și am deschis-o larg.

Aerul rece al serii a intrat în casă.

— Aveți o săptămână să vă găsiți alt loc.

Elena a izbucnit:

— Nu ai dreptul!

M-am uitat la ea pentru ultima dată.

— Ba am.

Apoi am spus simplu:

— Și apropo… vacanța în Grecia?

Am zâmbit ușor.

— O să mi-o plătesc singură.

În liniște.

Fără voi.