Au lăsat-o singură la o cină de Crăciun pentru că era divorțată

Femeia nu s-a oprit la atât. A făcut un pas în față, cu spatele drept și bărbia ridicată, ca și cum ar fi intrat într-o sală de judecată.

— Matei, chiar atât de jos ai ajuns? —vocea ei era rece, tăioasă— Să aduci o străină la masa familiei și să o lași să-i bage idei copilului în cap?

Mariana și-a retras instinctiv mâna, dar Sofia s-a agățat mai tare de ea.

— Nu ea a zis! Eu am zis! —a protestat fetița, cu obrajii înroșiți.

Matei s-a ridicat.

— Elena, te rog… nu aici.

— Ba aici! —a izbucnit femeia—. Pentru că văd foarte clar ce se întâmplă.

Privirea ei a căzut pe Mariana, evaluând-o din cap până-n picioare.

— Genul ăsta de femei apare exact când trebuie. Singure, vulnerabile… și gata să se agațe de un bărbat cu copil.

Cuvintele au lovit, dar nu au dărâmat-o.

Mariana s-a ridicat încet.

— Doamnă, nu știu ce credeți că vedeți, dar nu e adevărat.

— Nu? —a râs scurt Elena— Atunci spune-mi, ce cauți aici?

Mariana a respirat adânc.

Pentru prima dată în seara aceea, nu s-a mai simțit mică.

— Am fost invitată. Și am rămas pentru că niște oameni pe care nu-i cunosc m-au tratat mai frumos decât cineva care trebuia să mă respecte.

S-a făcut liniște.

Matei o privea altfel acum.

Cu respect.

— Elena —a spus el calm—, Mariana nu a făcut nimic greșit. Sofia doar… a simțit ceva.

Femeia a clătinat din cap.

— Sofia e un copil. Nu știe ce spune.

— Ba știu! —a spus fetița—. Știu când cineva e bun.

Cuvintele au căzut simplu, dar greu.

Bunica Sofiei a intervenit, ridicându-se cu greu.

— Gata —a spus blând, dar ferm—. E Ajunul. Nu ne facem de râs.

Elena a oftat iritată, dar a făcut un pas înapoi.

— O să vorbim acasă —a spus ea, aruncând o ultimă privire rece Marianei.

A plecat.

Aerul s-a eliberat.

Mariana și-a luat geanta.

— Cred că ar trebui să plec.

— Nu —a spus Sofia repede—. Te rog.

Matei a făcut un pas spre ea.

— Nu trebuie să pleci din cauza asta. Îmi pare rău.

Mariana l-a privit.

Apoi s-a uitat la Sofia.

Și, pentru prima dată după mult timp, nu s-a mai gândit la ce a pierdut.

Ci la ce putea începe.

S-a așezat înapoi.

— Mai stau puțin.

Sofia a zâmbit larg.

Restul serii a fost simplu. Normal. Cu râsete, povești și un tort împărțit între oameni care, cu câteva ore înainte, nu se cunoșteau.

Când s-au despărțit, Matei a condus-o până la taxi.

— Nu știu cum să-ți mulțumesc —a spus el.

Mariana a zâmbit.

— Pentru ce?

— Pentru că ai rămas.

A ezitat o secundă.

— Ai vrea… să ne mai vedem?

Mariana s-a gândit la mesajul primit mai devreme. La umilință. La gol.

Și apoi la o fetiță care i-a spus că nu e singură.

— Da —a spus simplu.

Taxi-ul a pornit.

De data asta, nu a mai plâns.

Pentru că nu mai pleca spre un gol.

Pleca spre ceva nou.

Și, pentru prima dată după mult timp, Crăciunul nu mai părea pierdut.