El și-a invitat fosta soție, „săraca”, la nunta lui ca s-o umilească.

L-am văzut.

David stătea în fața altarului, cu brațul pe talia Vanessei. Fața lui, sigură și arogantă, s-a schimbat într-o clipită când privirea i s-a izbit de mine. Era o combinație de uimire, furie și o umbră de frică.

Vanessa a clipit de câteva ori, evaluându-mă din cap până-n picioare. Apoi s-a întors spre el cu un zâmbet rece, dar ochii îi trădau o întrebare mută: „Cine e femeia asta?”

Am pășit înainte, iar podeaua lucioasă de marmură îmi amplifica pașii. Edi era lângă mine, calm, impunător, cu acel aer care făcea bărbații să-i cedeze drumul fără să spună un cuvânt.

Am simțit privirile tuturor. Câteva femei șopteau, câțiva bărbați se uitau cu o curiozitate amestecată cu admirație. Iar David, sărmanul, părea că nu mai respiră.

Ne-am oprit la câțiva pași de el.

„Bună, David,” am spus cu o voce caldă, aproape blândă. „Felicitări. E o zi mare, nu-i așa?”

El a încercat să zâmbească, dar i s-a strâmbat gura. „Clara… n-am crezut că o să vii.”

„Cum să ratez așa ceva?” am răspuns, ridicând ușor sprânceana. „Mai ales când știu că ți-ai dorit să mă vezi.”

Edi și-a pus mâna pe spatele meu, un gest discret, dar suficient cât toată lumea să înțeleagă cine eram acum. Și, când organizatoarea evenimentului s-a apropiat să ne conducă la masă, am zărit-o pe mama lui David, privind între mine și fiul ei cu o expresie de satisfacție ascunsă.

„Îți stă bine,” i-a spus ea încet. „Mai bine ca oricând.”

Am zâmbit, dar nu am răspuns.

Pe parcursul serii, am dansat, am vorbit cu invitații, iar David a încercat din răsputeri să-și păstreze masca. Dar fiecare toast, fiecare privire spre mine îl înțepa. Vanessa, în schimb, devenea tot mai tensionată, mai neliniștită.

La un moment dat, m-am ridicat, mi-am aranjat rochia și m-am dus spre el. Am lăsat pe masă un dosar subțire, legat cu o panglică albă.

„Un mic cadou de nuntă,” i-am spus.

L-a luat, confuz. „Ce e asta?”

„O copie după niște acte,” am spus încet, apropiindu-mă de urechea lui. „Contracte false, tranzacții ascunse, tot ce ai crezut că n-o să afle nimeni. Edi le-a descoperit. Până dimineață, toată lumea o să știe. Inclusiv poliția.”

Ochii lui s-au mărit. „Tu… tu nu poți să—”

„Ba pot,” am șoptit. „Și o fac.”

Am făcut un pas înapoi, iar el a rămas încremenit, cu dosarul în mână. Vanessa s-a apropiat, și când a văzut titlul de pe primele pagini, fața i s-a albit.

Am ieșit din sală liniștită, cu Edi lângă mine. În spate se auzeau murmure, țipete, un scaun trântit.

Afară, aerul nopții mirosea a ploaie și a eliberare. Limuzina ne aștepta, iar când am urcat, Edi m-a privit lung.

„A meritat?” a întrebat el, calm.

Am zâmbit, privind înapoi spre luminile hotelului. „N-a fost despre răzbunare,” am spus. „A fost despre dreptate.”

Limuzina a pornit ușor, lăsând în urmă muzica stinsă și un trecut care, în sfârșit, nu mai avea putere asupra mea.

În seara aceea, am știut că nu mai eram femeia pe care David încercase s-o distrugă. Eram femeia care își construise singură viitorul. Iar dreptatea — adevărata dreptate — nu se servește niciodată rece. Se servește calm, elegant, în tăcere.