M-am căsătorit cu cel mai bun prieten din copilărie

Am urcat în mașină și am pornit motorul cu mâinile tremurând.

Nu puteam pleca.

Nu puteam nici să intru înapoi.

După câteva minute, telefonul meu a vibrat.

Era un mesaj de la Matei.

„Cum merge ziua la birou? ❤️”

L-am privit câteva secunde.

Mințea.

Știa că este acasă și îmi scria ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Nu i-am răspuns.

Am plecat și m-am oprit într-o parcare aflată la câteva străzi distanță.

Încercam să-mi aduc aminte exact ce spusese.

„A căzut în capcana mea.”

„Planul meu este pe cale să reușească.”

Cuvintele îmi răsunau în minte fără oprire.

În aceeași seară, m-am comportat de parcă nu se întâmplase nimic.

I-am oferit ceasul.

Matei a zâmbit larg și m-a îmbrățișat.

— Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată.

M-am uitat în ochii lui și nu mai știam dacă văd omul pe care îl iubisem sau un străin.

Două zile mai târziu, am decis să aflu adevărul.

În timp ce Matei era la duș, telefonul lui a vibrat.

Pe ecran apărea numele celui mai bun prieten al lui, Vlad.

Mesajul spunea:

„Mai sunt doar trei zile. Ai pregătit totul?”

Inima mi-a sărit din piept.

Am deschis conversația.

Primul mesaj pe care l-am văzut era chiar cel despre care îl auzisem vorbind.

„Nu-ți face griji. A căzut în capcana mea încă din liceu.”

Am continuat să citesc.

Iar câteva secunde mai târziu am izbucnit în plâns.

Mesajele nu vorbeau despre o răzbunare.

Nici despre bani.

Nici despre o altă femeie.

În urmă cu cincisprezece ani, în liceu, Vlad îl provocase pe Matei.

Îi spusese că o fată ca mine nu s-ar îndrăgosti niciodată de un băiat timid ca el.

Matei îi răspunsese râzând:

„Atunci fac un pariu. O să o fac să se îndrăgostească de mine și, într-o zi, o să fie soția mea.”

Vlad îi scrisese:

„Asta e o capcană.”

Iar Matei răspunsese:

„Exact. O capcană din care sper să nu mai scape niciodată.”

Am continuat să citesc.

Ultimele mesaje spuneau:

„Planul meu este pe cale să reușească. La aniversarea de cinci ani îi voi spune adevărul despre pariul din liceu și îi voi reînnoi jurămintele. Am păstrat toate scrisorile, toate fotografiile și chiar primul bilet pe care mi l-a dat. Sper doar să nu se supere când va afla că totul a început dintr-un pariu prostesc.”

Am izbucnit în râs printre lacrimi.

În acel moment, Matei a ieșit din baie.

M-a văzut cu telefonul în mână și a înțeles imediat.

Fața i s-a albit.

— Ai citit?

Am dat din cap.

S-a apropiat încet.

— Nu a fost niciodată o capcană ca să te rănesc.

A fost doar un pariu copilăresc.

Dar în ziua în care ai acceptat să ieși cu mine, pariul n-a mai însemnat nimic.

Te-am iubit cu adevărat.

Și n-am încetat niciodată.

Am rămas tăcută câteva clipe.

Apoi l-am lovit ușor peste umăr.

— Aproape că m-ai făcut să cred că întreaga mea viață a fost o minciună.

Matei a zâmbit vinovat.

— Știu.

Și merit asta.

În seara aniversării noastre, m-a dus în curtea vechii școli unde ne cunoscuserăm.

Acolo erau părinții noștri, prietenii din copilărie și profesorii care glumiseră ani întregi că vom ajunge împreună.

Matei a îngenuncheat din nou.

— Acum cinci ani ai spus „da”.

Astăzi vreau să te întreb încă o dată.

Ai accepta să mai rămâi încă o viață în… capcana mea?

L-am privit zâmbind.

— Doar dacă promiți că nu mai vorbești niciodată la telefon atât de tare când pregătești surprize.

Toată lumea a izbucnit în râs.

Iar eu am înțeles că, uneori, câteva cuvinte auzite pe jumătate pot transforma o poveste de iubire într-un coșmar… până când adevărul le pune din nou în lumină.