MI-A FURAT BANII CARE TREBUIAU SĂ FIE PENTRU EA

Am luat o pauză lungă după acel apel. Respiram greu, tremuram de supărare, dar capul îmi era limpede. Nu era prima oară când viața îmi lua ceva drag, dar era prima oară când cineva îndrăznea să calce în picioare moștenirea fiicei mele și dragostea mea de bunică. Nu mai puteam sta cu mâinile în sân.

A doua zi, am mers la notarul meu și i-am povestit totul. Mi-a spus că nu pot face mare lucru legal, fiindcă totul era informal, dar atunci mi-a venit ideea: dacă Brittany vrea bani, o voi face să îi ceară în scris… și să se dea singură de gol.

Mi-am creat o adresă de e-mail nouă, una care părea a fi de la o fundație — am numit-o Ajutor pentru Emma. I-am scris lui Brittany că o organizație caritabilă oferă sprijin lunar pentru copiii orfani, și că Emma a fost aleasă ca beneficiar. Tot ce trebuia să facă era să completeze un formular online cu o listă detaliată de cheltuieli, unde merge fiecare bănuț, plus câteva poze lunare cu Emma și cadourile primite.

După două zile, a răspuns.

„Suntem foarte recunoscători”, a scris ea. „Emma are nevoie de o tabletă, un pat nou, un abonament la clubul de dans și haine de marcă. Atașez facturile.”

Niciuna nu era pe numele Emmei.

Una era de la un salon de coafură. Alta — de la o firmă de mobilă. Și una era un bon pentru un restaurant de lux, unde ea și soțul ei ieșiseră „în oraș” chiar în ziua în care chipurile ar fi fost aniversarea Emmei.

Am tipărit totul, le-am legat frumos într-un dosar și m-am dus direct la Protecția Copilului.

Femeia de acolo m-a ascultat cu răbdare, apoi a spus calm: „Sunteți a treia persoană care vine cu o poveste despre această femeie. Dar cu ce ne-ați adus azi, avem ce ne trebuie.”

Două săptămâni mai târziu, tatăl Emmei a fost chemat la o evaluare. Brittany n-a mai apărut la niciun interviu. Când i-au cerut poze cu Emma și lucrurile primite, n-a avut nimic. Când i-au cerut să demonstreze că Emma merge la cursuri de dans, s-a încurcat în minciuni.

Curând, s-a deschis o anchetă. Custodia a fost reevaluată.

Azi, Emma locuiește cu o familie maternă temporară, dar este în siguranță. Îi vorbesc des la telefon. Îmi spune ce desene i-au plăcut, că vrea să învețe să facă clătite, că a făcut un tablou pentru mami și l-a lipit pe perete. Într-o zi, dacă sănătatea îmi permite, poate o voi putea primi la mine, măcar în vizită.

Cât despre Brittany?

N-a fost acuzată, dar i s-a retras orice acces la fondurile pentru Emma. Soțul ei a divorțat, spunând că s-a simțit trădat. Și eu? Eu mi-am recăpătat un pic din liniștea pierdută.

Pentru că uneori, dreptatea nu vine cu gloanțe sau avocați scumpi. Ci cu o bunică bolnavă, dar hotărâtă — și cu o capcană care a funcționat perfect.

Așa cum zicea bunica mea din Maramureș: „Nu-ți bate joc de iubirea unui părinte, că o să-ți vină-napoi ca un bumerang, dar cu interes.”