Un milionar se căsătorește cu o femeie săracă și grasă dintr-un pariu

Brandon, în schimb, nu mai era același. În spatele costumelor scumpe și al zâmbetelor pentru aparate de fotografiat, purta în suflet o greutate care îl apăsa din ce în ce mai tare. În serile liniștite, când Olivia fredona încet câte o melodie populară pe care o învățase de la bunica ei, bărbatul simțea cum minciuna care îi despărțea ardea ca un cuțit înfipt în carne vie.

Îi plăcea s-o urmărească atunci când, cu mânecile suflecate, frământa aluatul pentru pâine, așa cum făcuseră generații întregi în satele românești. Mirosul de coajă rumenită umplea casa și îl făcea să se simtă, pentru prima dată, acasă. Dar acel cuvânt, „acasă”, era clădit pe o minciună rușinoasă.

Olivia, cu modestia și bunătatea ei, începuse să-l învețe ce înseamnă dragostea adevărată. Nu erau darurile scumpe, nici mesele luxoase în restaurante de top. Era o ciorbă simplă de legume pusă pe masă, era o lumânare aprinsă seara, era felul ei de a-l asculta fără să-l judece. Și el știa, cu fiecare clipă care trecea, că îi rupea sufletul cu tăcerea lui.

Într-o seară de primăvară, după o ploaie caldă, Olivia ieși pe terasă. Pământul din ghivece mirosea a proaspăt, iar printre plante, ea descoperi că micile semințe plantate cu luni în urmă scoseseră primele frunzulițe. Brandon o privi din prag. Avea în mână un pahar cu vin, dar pentru prima dată, nu îi mai ardea gâtul băutura, ci conștiința.

— Ești fericită aici? — întrebă el, cu o voce joasă.
Olivia se întoarse și zâmbi, cu ochii luminoși.
— Sunt fericită cu tine. Restul e doar decor.

Cuvintele ei îl sfâșiară. Știa că nu merită acea iubire curată, născută din nimic altceva decât din sinceritatea inimii. În acea noapte nu putu să doarmă. Se plimba prin apartamentul de sticlă, auzind în minte râsul prietenilor săi care-l aclamau pentru pariu câștigat.

A doua zi, își chemă prietenii la vila de vară. Îi privi în ochi, unul câte unul, și le spuse cu o voce fermă:
— Îmi pare rău pentru jocul stupid la care am participat. Am câștigat pariul, dar am pierdut onoarea. Și dacă mai aud pe cineva batjocorind numele soției mele, nu o să mai rămân doar la cuvinte.

Râsetele lor se stinseră. Brandon se ridică și plecă, lăsându-i cu paharele goale și fețe surprinse.

Înapoi acasă, găsi pe masă un bilețel. Olivia scrisese cu scrisul ei caligrafic: „Am fost să duc flori la biserică. Întorc repede.” Brandon luă biletul și îl strânse la piept. Simți atunci că trebuia să-i spună adevărul, chiar dacă risca s-o piardă.

Seara, când Olivia intră pe ușă cu mâinile pline de lalele, el se ridică și i le luă din brațe.
— Olivia… trebuie să-ți spun ceva.

Femeia îl privi, surprinsă de gravitatea vocii lui. Brandon își adună toată puterea și îi povesti totul: pariul, banii, rușinea. Pe măsură ce vorbea, chipul ei se albea, iar florile îi scăpară din mâini, răspândindu-se pe podea.

Liniștea care se așternu după mărturisirea lui era mai grea decât orice tăcere trăise vreodată.

Dar Olivia, după câteva clipe, ridică ochii umezi spre el și spuse încet:
— Mi-ai frânt inima, Brandon. Dar nu pot să ignor tot ce am trăit în aceste luni. Știu că ai greșit. Întrebarea e: ce vei face de acum înainte?

Brandon căzu în genunchi în fața ei. Pentru prima dată, nu mai era milionarul arogant, ci doar un bărbat care-și dorea iertarea femeii pe care ajunsese s-o iubească.

— Voi face orice, Olivia. Nu pentru bani, nu pentru pariuri. Pentru tine.

Ea îl privi îndelung, cu ochii încă plini de lacrimi, dar în spatele lor ardea o lumină de speranță. Și, în acea seară, într-un apartament plin de flori răsfirate pe podea, cei doi au început, pentru prima dată, o viață adevărată împreună.

Un început clădit nu pe o minciună, ci pe adevăr, pe iertare și pe dragostea aceea simplă, autentică, ce-și găsește rădăcini adânci, asemenea florilor pe care Olivia le îngrijea cu atâta răbdare.