AM ADOPTAT O FETIȚĂ DE 4 ANI

La o lună după ce am adoptat-o pe Ioana, m-a privit cu ochii mari și a șoptit: „Mami, nu avea încredere în tati”. Cuvintele ei mi-au rămas în minte, în timp ce începeam să mă întreb ce fel de secrete ar putea ascunde soțul meu.

Am privit chipul mic al Ioanei, observându-i ochii mari și atenți, și zâmbetul timid, nesigur. După atâția ani de speranțe, încercări și așteptare, ea era acolo — fiica noastră.

O fetiță fericită
Ioana părea o fetiță fericită și plină de energie. Rareș, soțul meu, era încântat. Nu-și putea lua ochii de la ea, de parcă voia să-i memoreze fiecare trăsătură, fiecare expresie.

— Uite cât e de frumoasă, Marilena, mi-a spus cu admirație. E pur și simplu perfectă.

I-am răspuns cu un zâmbet blând și i-am așezat mâna pe umărul Ioanei.
— Așa e, am rostit cu duioșie.

Drumul până aici fusese lung. Consultații medicale, discuții nesfârșite și o mulțime de hârtii. Când am cunoscut-o pe Ioana, ceva în mine pur și simplu… a știut. Avea doar patru ani, atât de micuță și tăcută, dar părea deja parte din familia noastră.

O ieșire în familie
La câteva săptămâni după ce Ioana a devenit oficial parte din familie, am decis să facem o ieșire. Rareș s-a aplecat la nivelul ei și i-a spus cu un zâmbet cald:

— Ce zici să mergem să mâncăm o înghețată? Ți-ar plăcea?

Ioana l-a privit cu prudență, apoi s-a uitat spre mine, ca și cum îmi căuta reacția. După o scurtă ezitare, a dat din cap ușor, lipindu-se și mai tare de mine.

Rareș a râs încet, dar am simțit o urmă de nervozitate în glasul lui.

— Bine atunci, înghețată să fie. Un mic răsfăț pentru toți.

Ajunși la cofetărie, Rareș a întrebat-o cu entuziasm:

— Ciocolată? Căpșuni? Ce aromă îți place?

— Vanilie, vă rog, a răspuns Ioana aproape în șoaptă, uitându-se din nou spre mine.

Rareș a părut uimit pentru o clipă, apoi a zâmbit larg.
— Vanilie să fie.

Ioana a mâncat în liniște, așezată lângă mine. Deși părea că se bucură de înghețată, nu-și lua ochii de la Rareș, privindu-l atent, cu prudență.

Confesiunea tulburătoare
În acea seară, în timp ce o așezam în pat, Ioana s-a prins de brațul meu mai tare decât de obicei.

— Mami, a șoptit, cu o voce nesigură.

— Da, puiule?

A privit în altă parte pentru câteva clipe, apoi s-a uitat din nou la mine, cu seriozitate:

— Nu avea încredere în tati.

Am încremenit. Inima mi-a sărit din piept. M-am așezat lângă ea, mângâindu-i ușor părul.

— De ce spui asta, iubita mea?

A ridicat din umeri, dar o grimasă tristă i-a apărut pe chip.

— Vorbește ciudat. Ca și cum ar ascunde ceva.

Am încercat să-mi păstrez calmul în voce:

— Tati te iubește foarte mult. Doar încearcă să te facă să te simți binevenită aici. Știi asta, nu?

Ioana nu a răspuns. Doar s-a tras și mai adânc sub pătură, evitându-mi privirea.

Începutul îndoielilor
Când am ieșit din cameră, l-am găsit pe Rareș așteptând în prag.

— Cum e? a întrebat cu o expresie plină de speranță.

— Doarme, i-am răspuns încet, studiindu-i chipul.

— Asta e bine, a spus ușurat. Știu că totul e nou pentru ea. Pentru toți. Dar cred că o să fie bine. Așa-i?

Am dat din cap, deși nu puteam opri cuvintele Ioanei din a-mi reveni obsesiv în gând: Nu avea încredere în tati.

Descoperirea neașteptată
A doua zi, în timp ce găteam în bucătărie, l-am auzit pe Rareș vorbind la telefon în sufragerie. Tonul lui era scăzut și încordat. M-am oprit din ce făceam, încercând să înțeleg ce spune.

— A fost… mai greu decât mă așteptam, a spus aproape în șoaptă. Ea… observă mai mult decât credeam că o să observe. Mi-e teamă că o să-i spună Marilenei.

Inima a început să-mi bată mai repede. Să-mi spună ce? Ce ar putea Ioana să-mi dezvăluie?

— E atât de greu să ascund lucrurile… a continuat Rareș. Nu vreau ca Marilena să afle… cel puțin nu încă.

M-am sprijinit de blatul din bucătărie, simțind cum mintea mea încerca să înțeleagă ce tocmai auzisem. Ce ascundea Rareș?

Mai târziu, în acea seară, am decis să-l confrunt. M-am așezat în fața lui în sufragerie, cu mâinile strânse în poală.

— Rareș, am început, cu un ton ferm, deși simțeam un nod în stomac, te-am auzit azi vorbind la telefon…