Nunta surorii mele părea perfectă până când soțul meu a șoptit: „Trebuie să plecăm.

În clipa aceea, liniștea s-a așternut ca o pătură grea peste sala luminată de candelabre. Pe farfuriile noastre nu se afla peștele promis, ci o carne roșie, sângerândă, crudă, aranjată ca pentru o piesă de teatru grotesc. Am simțit cum respirația mi se oprește, iar inima a început să bată neregulat. Mama a dus mâna la gură, iar câțiva invitați au râs stânjeniți, crezând că e o glumă.

Dar Robert m-a prins de mână, strângând-o tare. Îi simțeam tensiunea în fiecare fibră a degetelor lui. „Maggie”, a șoptit, „trebuie să plecăm. Acum.”

Am vrut să întreb ce se întâmplă, dar privirea lui era atât de gravă încât nu am îndrăznit să fac vreo scenă. Am zâmbit forțat celor de la masă și am spus că nu mă simt bine. Am ieșit împreună din sală, lăsând în urmă rumoarea invitaților.

În mașină, tăcerea era apăsătoare. Farurile luminau drumul întunecat, iar Robert ținea volanul cu ambele mâini, maxilarul încordat.

— „Robert, ce se întâmplă? De ce ai vrut să plecăm?”, am întrebat, vocea tremurându-mi.

El a tras aer adânc în piept. „Chiar nu ai văzut? Nu ai recunoscut simbolurile de pe farfurii? Erau aranjate sub formă de semne… semne care nu au nimic de-a face cu o nuntă. Familia lui David nu e ceea ce pretinde. A fost totul o fațadă.”

Am simțit cum sângele mi se scurge din obraji. Am închis ochii, încercând să-mi adun gândurile.

În mintea mea, am revăzut fiecare clipă a zilei. Zâmbetul secret al Jessicăi, discursul tremurat, privirile complice schimbate între rudele lui David. Și, mai ales, felul în care chelnerii au ridicat clopotele de argint ca la un ritual, nu ca la un simplu ospăț.

— „Vrei să spui că…?”, am înghițit în sec, neputând să rostesc mai mult.

Robert a dat din cap. „Nunta nu era despre iubire. Era despre putere, despre un legământ care ne scapă. Și Jessica… Jessica nici nu știe în ce a intrat.”

Am simțit o furie mocnită cum îmi urcă în piept. Mi-am amintit de bunica mea care spunea mereu că la o nuntă adevărată nu contează luxul, nici sala, nici mâncarea. Contează pâinea ruptă împreună, sarea pusă pe masă și vinul turnat în aceeași ulcică, ca semn de binecuvântare. Acolo, la hotel, nu fusese nici urmă de aceste lucruri. Fusese doar o mască strălucitoare.

„Trebuie să o salvăm”, am șoptit, cu ochii plini de hotărâre.

Robert a întors capul spre mine pentru o clipă, iar privirea lui spunea totul: nu aveam să o lăsăm pe Jessica pradă unui joc pe care nu îl înțelegea.

Am știut atunci că lupta abia începea. Și că, indiferent de cât de puternici erau cei din familia lui David, eu aveam să-mi apăr sora. Pentru că sângele și iubirea adevărată nu se cumpără și nu se joacă la o masă luxoasă.

Și, în adâncul sufletului, știam că nunta aceea va rămâne în memoria tuturor nu ca o poveste de dragoste, ci ca începutul unei dezvăluiri cutremurătoare.