Văduva a cercetat bătrânul din sat și a moștenit o avere la care nici nu visa

— Hai, Galka, nu te mai certa, oricum mă doare capul. Am zis, ultima dată! De luni, niciun strop! Și o să-mi găsesc de muncă! Mai așteaptă puțin!

Anii treceau, Gălina muncea ca o cală pentru doi, iar Nicolae trăia pe spatele ei!

Au început scandaluri serioase, divorțul era aproape. Gălina a început să pună bani deoparte, pentru locuința ei, știind că vor trebui să se despartă la un moment dat.

După cinci ani, strânsese suficient ca să cumpere o casă mică sau măcar o cameră. Într-o zi deloc frumoasă, Gălina a mers să verifice ascunzătoarea ei din dulapul cu lenjerie și… nu a găsit nimic.

Inima i-a sărit din piept. Fiecare monedă, fiecare bancnotă pusă cu grijă dispăruse. Pentru prima dată simțea cu adevărat teama că toată munca ei fusese în zadar. S-a prăbușit pe podea, privind golul din sertar, tremurând. „Cine… cine ar fi putut?” șoptea ea printre lacrimi.

Au urmat zile de nesiguranță și frică. Dormea cu un ochi deschis și unul închis, verificând fiecare colțișor al apartamentului. La serviciu era absentă cu gândul, iar colegii au început să bârfească. Dar Gălina nu avea timp să se certe cu nimeni. În suflet îi mocnea o dorință: să afle adevărul.

Într-o dimineață, a primit un telefon ciudat. Vocea, slab tremurândă, îi spunea că trebuie să vină în satul bunicului ei, acolo unde nu mai fusese niciodată. Fără să știe de ce, Gălina a luat primul tren. Satul părea adormit, cu ulițe prăfuite și case cu acoperișuri roase de vreme. Inima îi bătea cu putere. La marginea satului, o bătrână stătea pe o bancă și o privea fix.

— Tu ești Gălina, nu-i așa? — a întrebat femeia. — Eu te așteptam…

În ochii bătrânei se citea un amestec de teamă și emoție. Fără să mai stea pe gânduri, Gălina a urmat-o până la o casă veche, dar îngrijită. Acolo, între vechituri și cutii prăfuite, a descoperit un bărbat în scaun cu rotile, cu mâinile tremurând. Pe masă, lângă el, se aflau acte vechi, hârtii de moștenire și… un testament în care figura numele ei.

— Aceasta este averea tatălui meu — șopti bătrânul. — Și ți-o las ție, pentru că meriți.

Gălina simțea că îi fuge pământul de sub picioare. În cufărul din colț, plin de bani și bijuterii, se afla întreaga moștenire pe care nici nu îndrăznise să o viseze. Lacrimile i-au curgit pe obraji. Toate necazurile, toate nedreptățile, toate nopțile nedormite păreau că se topesc într-o singură izbucnire de bucurie.

Oamenii din sat au început să o privească cu respect. Vecinii curioși și-au întors capetele, iar Gălina a înțeles că, în sfârșit, nu mai era singură. Cu fiecare pas prin curtea veche a casei, simțea cum greutatea trecutului se risipește.

A doua zi, a făcut primul pas pentru a-și reconstrui viața: a angajat meșteri să repare casa, a cumpărat haine pentru orfani și bătrâni nevoiași, și-a găsit un loc de muncă mai bun, unde respectul și demnitatea erau pe primul loc.

Gălina nu doar că primise o moștenire materială, dar își recăpătase și identitatea, legătura cu familia și dreptul de a spera la o viață fericită. Pentru prima dată în viață, simțea că toate greutățile o aduseseră exact aici — la începutul unei vieți noi, cu adevărat a ei.

Și astfel, femeia care fugise de copilărie, care muncise pe brânci pentru doi și care pierduse totul, a devenit stăpâna propriei soarte, cu un zâmbet larg și cu inima plină de speranță.