Când rudele mele nu au venit la nuntă, am înțeles imediat despre ce e vorba.

În ciuda comentariilor și a privirilor critice, eu și Andrei am rămas fermi. Fiecare zi petrecută împreună ne întărea convingerea că iubirea noastră merită fiecare efort. Nu ne lăsam intimidați de vorbe, iar fiecare plan pe care îl făceam ne apropia tot mai mult de ziua cea mare.

Pregătirile au fost obositoare, dar frumoase. Am ales locația: o grădină fermecătoare la marginea orașului, cu flori peste tot, așa cum îmi plăcea mie. Am decis să avem un tort mare, cu ciocolată și fructe de pădure, și să închiriem un mic ansamblu de muzică populară pentru cei dragi. Fiecare detaliu era al nostru, fiecare alegere purta amprenta iubirii noastre.

Pe măsură ce ziua se apropia, tensiunea în familie creștea. Rudele care criticau inițial au început să ne privească cu un fel de curiozitate, dar și cu respect timid. Parcă nu se mai puteau împotrivi bucuriei noastre. Iar noi, de fiecare dată când ne priveau ochii plini de dragoste, simțeam că toate discuțiile și judecățile nu mai aveau nicio importanță.

În ziua nunții, m-am trezit cu inima bătând nebunește. Rochia albă atârna perfect pe mine, voalul îmi cădea delicat pe umeri, iar Andrei mă aștepta cu un zâmbet larg, emoționat, dar sigur. Când am pășit în grădină, toți invitații s-au ridicat în picioare. Erau acolo prietenii noștri cei mai apropiați, părinții mei, Andrei și familia lui, și, surprinzător, chiar și tanti Oana, care s-a așezat pe ultimul rând, dar cu ochii în lacrimi.

Cuvintele preotului au sunat ca un ecou magic în grădină, iar jurămintele pe care ni le-am făcut unul altuia ne-au încărcat sufletele cu o fericire fără margini. Dansul nostru a fost simplu, dar plin de emoție, și fiecare pas părea să ne lege și mai mult. Tortul a fost tăiat cu zâmbete și aplauze, iar fiecare invitație a simțit că a participat la ceva cu adevărat frumos.

La sfârșitul zilei, când lumina apusului mângâia grădina, Andrei m-a strâns în brațe și mi-a șoptit: „Ioana, am reușit. Am construit împreună ceva ce nimeni nu poate distruge.” Am zâmbit printre lacrimi și am știut că, indiferent de ce va urma, iubirea noastră avea să reziste peste tot, chiar și peste timpul care trece și peste toate obstacolele.

Acea zi a fost mai mult decât o nuntă. A fost dovada că iubirea adevărată poate învinge judecățile, invidia și teama altora. Și că, atunci când două suflete se găsesc și se respectă cu adevărat, nimic nu le poate despărți.

Așa a început viața noastră împreună, cu promisiunea că fiecare zi va fi la fel de frumoasă și autentică ca ziua în care am spus „da” pentru totdeauna.