Știri

Avertisment care dă fiori Europei!

Un posibil conflict militar al Europei cu Rusia ar putea avea loc în maxim trei – patru ani. Acesta este avertismentul extrem de îngrijorător transmis miercuri de șeful armatei franceze.

Avertisment major transmis de șeful armatei franceze: ”Trebuie să fim pregătiți pentru un șoc cu Rusia în trei, patru ani”

Într-o perioadă în care războiul din Ucraina este departe de final, iar atacurile sângeroase ale Rusiei asupra țării vecine par a fi din nou în intensificare, un nou avertisment care dă fiori Europei vine din partea unui nume important din NATO.

Șeful Statului Major al Armatei Franceze, generalul Fabien Mandon, spune că armata țării sale trebuie să fie pregătită pentru un posibil ”şoc” militar în următorii trei-patru ani. Acesta avertizează asupra riscului ca Rusia să extindă războiul actual chiar pe teritoriul Europei.

Primul obiectiv pe care l-am dat armatelor este să fie pregătite pentru un șoc în trei, patru ani, care ar fi o formă de test – poate că testul există deja sub forme hibride – dar poate fi ceva mai violent”, a declarat acesta, în fața deputaților din comisia de apărare, scriu cei de la Politico.

Rusia este o țară care ar putea fi tentată să continue războiul pe continentul nostru și acesta este elementul determinant în ceea ce pregătesc”, a mai adăugat generalul care a preluat conducerea armatei franceze recent, pe 1 septembrie 2025.

Ce planuri a anunțat Comisia Europeană în perspectiva unui posibil conflict cu Rusia

În ultimele luni, generali și politicieni de rang înalt din țările UE și NATO au avertizat că Moscova ar putea ataca alianța în următorii ani, cu termene care variază între 2027 și 2030. Chiar săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat o foaie de parcurs pentru a ajuta capitalele să se pregătească pentru război până în 2030.

În ceea ce-i privește pe ofițerii militari francezi, aceștia au fost mai reticenți decât unii dintre omologii lor europeni în a oferi termene și a vorbi deschis despre un atac rusesc asupra NATO. Recent însă, retorica franceză cu privire la Moscova a devenit mai dură, președintele Emmanuel Macron afirmând că Europa se află ”într-o confruntare cu Rusia”.

A presupune că invazia Ucrainei din 2022 este ultimul atac și că nu se va mai întâmpla pe continentul nostru înseamnă a ignora riscul cu care se confruntă societățile noastre”, a mai declarat Mandon în fața parlamentarilor. ”Rușii se reorganizează cu un singur obiectiv în minte: să confrunte NATO.”

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.