Un bărbat și-a vărsat nervii pe soția lui de Ziua Îndrăgostiților

Fără să-i arunce măcar o privire, Eric a smuls ambalajul și a deschis cutia cu un gest disprețuitor. În interior era un ceas elegant, cu gravura discretă pe interiorul curelei: „Pentru toate clipele în care nu-ți spun destul cât te iubesc. Al tău, mereu – Cora.”

Nu a citit mesajul. A trântit cutia pe masă și, cu un gest scurt, a aruncat ceasul în coșul de gunoi.

Cora a încremenit. Privirea i s-a umplut de lacrimi, dar nu a spus nimic. S-a dus în camera copiilor, i-a luat în brațe și a rămas acolo, în întuneric, legănându-i și încercând să nu plângă cu voce tare.

Spre seară, cineva a bătut la ușă. Eric a deschis, încă bombănind și cu expresia acră pe față. În prag stătea un bătrânel cu pălărie și baston, cu o cutie mare în mâini.

— Bună seara. Căminul „Lumina Copilăriei”? întrebă el.

— Nu, cred că ați greșit adresa, a spus Eric, închizând ușa. Dar bătrânul a întins mâna și a pus piciorul în prag.

— Nu, n-am greșit. Sunt prietenul Corei. Ne cunoaștem dinainte să se căsătorească. Vin în fiecare an, pe 14 februarie, să-i duc cadoul pregătit de copiii de la centru. Știți, ea a fost voluntar acolo timp de 6 ani. N-a lipsit niciodată.

Eric a amuțit. Nu știa nimic despre asta. Nu știa că, în puținele ore libere, Cora mergea să le citească copiilor, să le gătească și să le aducă zâmbete. Și nici că în fiecare an de Ziua Îndrăgostiților le organiza o mică petrecere, chiar dacă acasă n-avea bani pentru flori.

— Iar anul ăsta… i-au pregătit un album. Cu fotografii, desene, scrisori. E pentru ea. Vreți să i-l înmânați?

Eric a luat cutia fără să scoată un cuvânt. A închis ușa încet, cu un nod în gât. În sufragerie, lumânările se stinseseră, iar cheesecake-ul era neatins. A deschis albumul. Primul desen era făcut de o fetiță care scria: „Pentru doamna Cora, cea mai bună mămică din lume, chiar dacă nu e a mea.”

A început să plângă.

A intrat în dormitorul copiilor. Cora dormea pe marginea patului, cu unul dintre tripleți în brațe. Eric s-a așezat în genunchi lângă ea și i-a luat mâna.

— Iartă-mă, Cora… iartă-mă pentru tot. N-am văzut ce aveam lângă mine.

Ea a deschis ochii, mirată de vocea lui. El i-a pus în brațe cutia cu albumul. A răsfoit-o fără un cuvânt, apoi l-a privit cu ochii înlăcrimați.

— Ceasul… a șoptit ea.

Eric s-a ridicat, s-a dus la coșul de gunoi și l-a scos cu grijă. L-a șters, l-a privit îndelung, apoi și l-a pus la mână.

— Din clipa asta… n-o să mai pierd nicio secundă cu tine.

Pentru prima dată în ani, în inima Corei a încolțit din nou speranța.

Poate că iubirea adevărată nu e perfectă. Dar atunci când e sinceră… se întoarce. Chiar și după ce ai greșit.