Miliardarul s-a întors acasă pe neașteptate, după o perioadă aglomerată la serviciu

A rămas acolo, în prag, fără să spună un cuvânt. Îl durea să vadă cât de bine se descurcau fără el. Clara a observat mișcarea din colțul ochiului și s-a întors. S-a ridicat repede, rușinată, dar Radu a făcut un semn ușor cu mâna.

— Nu te opri, i-a spus cu o voce blândă, pe care nici el nu o mai recunoștea.

Sofia s-a ridicat entuziasmată.

— Tati! Ai venit! Uite, am făcut un desen cu noi!

A alergat spre el și i l-a arătat, iar Radu și-a pus ochelarii ca să-l vadă mai bine. În desen, el era acolo, zâmbind, ținându-se de mână cu ei. Deși mâna care îl desenase era mică și stângace, imaginea îl lovea mai tare decât orice cifră din conturile lui bancare.

Ilie s-a apropiat și el, ținând în mână micul robot.

— Uite, tata, l-am făcut cu Clara. Merge!

Robotul scotea niște sunete ciudate, dar copilul era mândru de el. Radu s-a aplecat și l-a luat în mână, privindu-l ca pe o comoară.

— E minunat, Ilie… e minunat, a spus el, cu vocea tremurândă.

Clara îi privea cu un zâmbet timid. Nu voia să-l stingherească, dar în același timp se bucura sincer că tatăl copiilor lui părea, în sfârșit, prezent.

— Vă las să petreceți timp împreună, a spus ea încet, făcând un pas în spate.

Dar Radu s-a ridicat și i-a spus:

— Nu, rămâi. Te rog. Ai fost mai mult o familie pentru ei decât am fost eu în ultimii ani.

Cuvintele l-au surprins chiar și pe el. Clara a clipit des, încercând să-și ascundă emoția. Copiii s-au bucurat și au tras-o de mână să stea din nou jos.

Orele au trecut fără ca nimeni să se uite la ceas. Au pictat, au mâncat prăjituri și au râs până târziu. Pentru prima dată după mult timp, Radu nu s-a mai gândit la afaceri, la ședințe sau la bani. S-a gândit doar la cum pierduse atâția ani urmărind lucruri care nu-l făceau fericit.

După ce copiii au adormit, el și Clara au rămas în bucătărie. Ea spăla farfuriile, iar el stătea cu coatele pe masă, privind-o în tăcere.

— Le-ai oferit dragoste, a spus el, în timp ce-și trecea mâna peste față. Eu le-am oferit… o casă rece și plină de tăcere.

Clara s-a întors, zâmbind ușor.

— Copiii nu au nevoie de palate, domnule Costache. Au nevoie să fie ascultați, ținuți în brațe și înțeleși.

El a dat din cap, simțind cum i se rupe ceva în interior. Apoi, aproape fără să gândească, a spus:

— Te rog… nu-mi mai spune domnule Costache. Spune-mi doar Radu.

Clara a zâmbit din nou, dar n-a răspuns. A terminat de spălat vasele și s-a îndreptat spre ieșire.

— Noapte bună, Radu, a spus ea încet.

El a rămas singur, în bucătăria care mirosea a prăjituri și a copilărie. Pe masă, desenul Sofiei și robotul lui Ilie păreau să-l privească. Și pentru prima dată în viață, miliardarul Radu Costache a simțit că nu mai vrea să fie doar bogat. Vroia să fie tată.

A doua zi dimineață, când copiii s-au trezit, l-au găsit deja în pijamale, pregătind clătite. Clara a intrat uimită în bucătărie, iar el i-a zâmbit larg.

— Azi nu mai merg la birou, a spus el. Azi… rămân acasă.

Copiii au început să aplaude, iar Clara a râs. Radu a înțeles atunci, mai clar ca niciodată, că fericirea nu stă în conturi, ci în zâmbetele celor care te iubesc fără să le cumperi dragostea.

Și, privind către cei trei, a știut că viața lui abia acum începea cu adevărat.