Un milionar se preface că a orbit ca să testeze sinceritatea viitoarei lui soții

Marian stătea în fotoliul din sufragerie, cu ochii ușor închiși, lăsând impresia că nu vede nimic. În sinea lui, era atent la fiecare respirație, la fiecare mișcare, la fiecare schimbare de ton. Din clipa în care intrase în casă, simțise o atmosferă rece, parcă necunoscută. Nu mai era locul în care el și Irina râdeau, găteau sau planificau vacanțe prin România. Totul părea diferit, iar el nu știa dacă se schimbase casa sau doar adevărul ieșea la suprafață.

Irina devenise brusc ocupată. Pleca des, se întorcea târziu, iar vocea ei nu mai avea căldura dinainte. Marian se prefacea calm, dar în interior era un vulcan gata să erupă. Se întreba dacă greșise alegând să se răzbune printr-un teatru atât de crud sau dacă acesta era singurul mod de a afla adevărul.

Într-o seară, Paul, prietenul lui de o viață, a venit să îl viziteze. I-a pus 1.000 de lei în buzunar, doar ca să îl vadă zâmbind — un gest de susținere, nu de milă. Cei doi au discutat șoptit în birou, în timp ce Irina susținea că merge până la farmacie. După ce a plecat, Marian și Paul s-au strecurat în sala cu monitoare ale camerelor de supraveghere pe care Irina nu știa că Marian le instalase recent.

Când au dat play la înregistrările din ultimele două zile, tot aerul din cameră s-a schimbat. În imagini, Irina aducea în casă un bărbat, mai tânăr, îmbrăcat sport, fără respect și fără rușine. Nu doar că se plimbau prin casă ca și cum ar fi fost ai lor, dar Irina îi arăta chiar și biroul lui Marian, unde păstra documente importante, contracte și conturi. Marian și-a mușcat buzele până la sânge. Trădarea era mult mai adâncă decât își imaginase.

Într-una din înregistrări, Irina râdea, spunând clar: „Șase luni și totul va fi al meu. Nici nu mai e nevoie să mă prefac prea mult. E orb, nici nu știe cu cine stă în casă.” Cuvintele acelea au lovit mai tare decât orice accident.

Marian s-a ridicat în picioare, fără să se mai prefacă. Paul l-a rugat să fie cumpătat, dar el nu mai era același. În zilele următoare, a chemat avocatul, notarul și și-a securizat întreaga avere. A transferat părți din firmă oamenilor loiali, a blocat accesul la conturi și a schimbat toate parolele.

După trei zile, Irina și-a făcut apariția acasă, cu o geantă scumpă și parfum puternic. Marian o aștepta în mijlocul sufrageriei, cu lumina aprinsă și privirea înfiptă în ochii ei.

– Cum… tu vezi?! a întrebat ea, pierzându-și culoarea din obraji.

– N-am fost orb niciodată, Irina. Dar tu… tu ai fost, la suflet.

A încercat să plângă, să joace teatru, dar Marian ridicase deja dosarul cu printuri din înregistrări. Totul era acolo, negru pe alb.

– Pleci în seara asta. Fără bani, fără pretenții. Dar să știi ceva: nu te pedepsesc eu. Te pedepsește viața.

Irina nu a scos nicio vorbă. A plecat cu capul plecat, fără să salute, fără să privească în urmă.

Marian s-a întins pe canapea, a inspirat adânc și a simțit pentru prima dată după mult timp ceva ce banii nu-i dăduseră niciodată: pace.

Din acea zi, nu a mai căutat oameni perfecți, ci oameni sinceri. A învățat că adevărata bogăție nu se măsoară în lei, case sau afaceri, ci în liniștea cu care pui capul pe pernă.

Și-a promis că nu va mai trăi după frică, ci după inimă.
Iar viața l-a ținut de cuvânt.