„Vreți să aflați un secret?”

Bărbatul a rămas nemișcat câteva secunde.

Privirea i s-a întunecat, maxilarul i s-a încordat, iar mâna care ținea bomboana a coborât încet. Nu mai părea un director sigur pe el, ci un om lovit pe neașteptate de o veste grea.

— Cum ai spus? — a întrebat el, încet, aplecându-se din nou spre fetiță.

— Așa cum v-am spus, — a răspuns ea liniștită. — Mama plânge seara. Și zice că nu e drept.

Directorul s-a ridicat brusc în picioare.

— Mulțumesc, puiule. Du-te la mama ta, — a spus, încercând să-și păstreze calmul.

Fetița a dat din cap și a fugit pe hol, cu bomboana strânsă în mână.

Bărbatul a scos telefonul și, fără să mai stea pe gânduri, a sunat la secretariat.

— Chemați toți șefii de departamente. Acum. Ședință de urgență.

În sala mare de conferințe, câteva minute mai târziu, atmosfera era tensionată. Oamenii șușoteau, se uitau la ceasuri, încercau să ghicească motivul.

— Ce s-a întâmplat? — a întrebat cineva.

Directorul a intrat ultimul. A închis ușa și s-a așezat la capul mesei.

— Am aflat ceva astăzi, — a început el. — Nu din rapoarte. Nu din cifre. De la un copil.

Câțiva au zâmbit ironic.

— Femeia de serviciu de la etajul trei, — a continuat el, — lucrează aici de șase ani. Fără concedii. Fără măriri. Cu salariul minim pe economie.

Zâmbetele au dispărut.

— Știți cât câștigă? Puțin peste 2.000 de lei. Știți cât costă chiria ei? 1.500 de lei. Știți ce face seara? Plânge, ca să nu o audă copilul.

În sală s-a lăsat tăcerea.

— Și mai știți ceva? — a spus el apăsat. — În timp ce noi vorbim despre profituri de milioane, femeia asta își împarte banii pe zile, ca să aibă ce pune pe masă.

Unul dintre directori a încercat să spună ceva, dar s-a oprit.

— Nu vreau scuze. Nu vreau explicații, — a continuat directorul. — Vreau soluții. De azi.

A deschis un dosar.

— Toți angajații auxiliari primesc mărire de salariu. De azi. Contracte corecte. Program normal. Concedii plătite. Iar doamna de la curățenie va primi un bonus retroactiv pentru ultimii doi ani.

— Dar bugetul… — a murmurat cineva.

— Bugetul îl ajustăm. Demnitatea oamenilor nu e negociabilă.

După ședință, directorul a coborât pe hol. A văzut-o pe femeia de serviciu spălând în continuare podeaua, cu capul plecat.

— Doamnă, — i-a spus calm. — Vă rog să veniți puțin.

Femeia s-a speriat.

— Am făcut ceva greșit?

— Nu. Din contră.

I-a explicat totul, simplu, fără vorbe mari.

Femeia a început să plângă. Nu de rușine. De ușurare.

Fetița se uita la ei, strângând bomboana.

— Mami, — a spus ea, — ți-am spus că nenea e șeful cel mare.

Directorul a zâmbit.

— Nu, — a răspuns el. — Ea e șefa azi.

Și pentru prima dată după mult timp, într-un birou plin de sticlă și costume scumpe, cineva a înțeles că adevăratele lecții nu vin din ședințe, ci din gura sinceră a unui copil.