„Prefă-te că suntem un cuplu — și sora ta o să regrete amarnic”

Leon s-a aplecat ușor spre mine și, cu o naturalețe care m-a surprins, mi-a șoptit:
— Ai încredere în mine.

Înainte să apuc să răspund, s-a ridicat și m-a prins de mână, de parcă făceam asta de ani întregi. Degetele lui erau calde și ferme. Inima îmi bătea nebunește, dar ceva din atitudinea lui mă făcea să mă simt în siguranță.

Am pășit împreună spre centrul sălii. Muzica se domolise, iar privirile tuturor erau ațintite asupra noastră. Simțeam cum mă ard obrajii, dar Leon zâmbea calm, ca un om care știe exact ce face.

— Îmi pare rău că întârziem, a spus el tare. Traficul pe DN a fost un coșmar.

Un murmur a străbătut sala. Sora mea a lăsat paharul jos, iar mâna îi tremura vizibil.

— Nu ne-ai spus că sora ta vine cu cineva, a zis ea, forțând un zâmbet.

Leon a strâns ușor mâna mea.
— Pentru că e ceva serios, a răspuns simplu. Nu simțeam nevoia să anunț pe toată lumea.

A fost liniște. Apoi cineva a tușit stânjenit. Mătușa de la masa mea a rămas cu gura întredeschisă.

— Cu ce te ocupi? a întrebat cineva din familie, curios.

Leon a răspuns fără ezitare:
— Am o firmă de construcții. Lucrăm mult în București și Cluj. Avem câteva proiecte mari în derulare.

Am simțit cum Mira se albește la față. Soțul ei tocmai încercase, cu câteva luni în urmă, să obțină un contract cu o firmă exact ca a lui Leon și fusese refuzat.

— Și voi de cât timp sunteți împreună? a întrebat cineva.

Leon m-a privit cu o blândețe care m-a dezarmat.
— De suficient timp încât să știm că vrem același lucru.

Nu știu ce m-a apucat, dar am zâmbit și am spus:
— Ne mutăm împreună din toamnă.

Sala a explodat în felicitări. Mira nu mai spunea nimic. Se uita când la mine, când la Leon, ca și cum încerca să-și dea seama dacă totul e real.

Mai târziu, la masă, Leon mi-a povestit în șoaptă adevărul. Știa foarte bine cine este sora mea și ce fel de persoană e. O văzuse cum vorbea despre mine, cum mă ironiza, și nu i s-a părut corect.

— Urăsc oamenii care cred că valoarea cuiva se măsoară după verighetă, mi-a spus.

La finalul serii, Mira a venit la mine. Fără zâmbet, fără ironii.
— N-am știut, a murmurat ea. Îmi pare rău.

Pentru prima dată, părea sinceră.

Am ieșit din restaurant alături de Leon. Aerul nopții era rece, iar luminile parcării se reflectau în asfaltul ud.

— Nu trebuia să faci asta, i-am spus.

A zâmbit.
— Ba da. Și adevărul e că mi-ar plăcea să nu ne prefacem.

M-am oprit și l-am privit. Nu mai era niciun joc, nicio răzbunare. Doar doi oameni maturi, obosiți de judecăți inutile.

— Hai să bem o cafea mâine, am spus încet.

— Cu plăcere, a răspuns el.

Uneori, viața te așază la masa greșită doar ca să-ți aducă, exact când nu mai speri, omul potrivit.