Fata lăsată să moară în deșert a trecut, într-o dimineață, pe lângă comandantul ei
Cuvintele au căzut greu, ca niște pietre într-o apă prea liniștită. Nimeni n-a mișcat. Nimeni n-a îndrăznit să respire.
Colonelul Voicu a făcut un pas în față, apoi s-a oprit. Îl trăda privirea. Nu nega. Nu întreba. Recunoștea.
— Ești moartă, a spus el încet. În acte.
Mara a zâmbit, un zâmbet mic, fără bucurie.
— Știu. Mi-am citit raportul. Foarte curat. „Dispărută în timpul unei misiuni nerecuperabile”. Sună aproape omenește.
Un murmur a străbătut cortul. Oamenii începeau să lege lucrurile. „Valul Negru” nu era o legendă. Fusese o echipă trimisă acolo unde statul nu voia să existe urme. Iar Mara fusese medicul lor.
— Ai fost evacuată, a spus Voicu, forțându-și vocea. Așa mi s-a raportat.
— Nu, a răspuns ea. Am fost abandonată. Cu un picior rupt, doi camarazi morți și o stație fără baterie. Evacuarea a fost… selectivă.
A făcut un pas în față și toată lumea s-a retras instinctiv, de parcă adevărul ar fi fost contagios.
— Trei zile am mers prin nisip, a continuat ea. Fără apă. Fără nume. M-a găsit un cioban, la marginea unei localități uitate de lume. M-a ținut în viață cu apă din fântână și pâine uscată. Statul român nu m-a căutat. Dar oamenii simpli m-au salvat.
Colonelul a strâns maxilarul.
— Nu înțelegi ce spui.
— Ba înțeleg foarte bine, domnule colonel. Am înțeles și atunci când mi-ați virat ultima soldă. 2.300 de lei. Pentru liniște.
Un oftat colectiv. Cineva a lăsat o targă să cadă.
— N-am venit pentru răzbunare, a spus Mara. N-am venit să stric cariere. Am venit pentru adevăr.
A scos din buzunar un plic uzat. L-a pus pe masa metalică.
— Aici sunt coordonatele reale ale misiunii. Ordinul scris. Semnătura dumneavoastră. Și raportul medical care dovedește că eram aptă de evacuat.
Voicu n-a întins mâna.
— Dacă faci asta public, distrugi tot.
— Nu, a spus ea calm. Doar curăț.
A ieșit din cort sub privirile tuturor. La poartă, un reporter local a ridicat camera. Nu fusese întâmplător. Nici momentul.
Seara, știrile vuiau. Anchete. Demisii. O unitate desființată. Un colonel reținut.
Mara a plecat din bază cu aceeași trusă ușoară. A doua zi, era într-un sat din Moldova, într-un dispensar mic, cu pereți cojiți. Acolo unde nimeni nu întreba de tatuaje.
Pe ușă scria simplu: Asistență medicală – intrare liberă.
Și pentru prima dată după mulți ani, nu mai era o fantomă. Era vie. Și adevărul, în sfârșit, o ajunsese din urmă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.