Scuzați-mă, am venit cu mama mea

Pentru câteva secunde, nimeni n-a spus nimic.

În mintea lui Andrei se ciocneau gânduri. Întâlnire pe nevăzute. Restaurant scump. Mamă la masă. Situație absurdă. Oricare dintre prietenii lui ar fi făcut o glumă și ar fi plecat.

Dar Andrei nu s-a mișcat.

A privit-o pe Irina. Nu era prefăcută. Nu juca teatru. Se vedea clar că îi era rușine până în măduva oaselor. Apoi și-a mutat privirea spre femeia în vârstă. Avea mâini muncite, strânse una în alta, și ochi obosiți, dar calzi.

— Bună seara, a spus el, ridicându-se complet. Poftiți, vă rog, luați loc.

Irina a clipit des, surprinsă.

— Chiar… nu vă deranjează?

— Deloc, a răspuns el simplu.

Mama Irinei s-a așezat cu grijă pe scaun, ca și cum se temea să nu încurce.

— Să știți că nu e vina ei, a spus femeia încet. Eu n-am vrut… dar nu aveam unde să rămân.

Irina a izbucnit:

— Mama mea a venit recent la București. E bolnavă, are nevoie de tratament. Stăm într-o garsonieră mică, chiria e 1.800 de lei, iar eu câștig 3.000 pe lună la spital. N-am vrut să anulez întâlnirea, dar nici nu puteam s-o las singură.

Andrei a simțit un nod în gât.

I s-a făcut, brusc, dor de mama lui.

— Ați mâncat ceva? a întrebat el, făcând semn chelnerului.

Cina a curs altfel decât își imaginase vreodată. Au vorbit despre viață, despre gărzi de noapte la spital, despre facturi, despre cum e să numeri banii până la salariu. Mama Irinei a povestit cum a crescut-o singură după ce soțul a murit.

Andrei nu se mai simțea judecat pentru ceasul scump sau mașina din parcare. Pentru prima dată după ani, era văzut ca om.

La final, când nota de plată a venit — peste 600 de lei — Irina s-a albit la față.

— O să plătesc și eu partea mea, a spus repede.

Andrei a zâmbit.

— Stați liniștită. Consider că a fost o seară… specială.

Când s-au ridicat să plece, mama Irinei l-a privit drept în ochi.

— Să nu vă supărați, dar sunteți un om bun. Se vede.

Andrei a rămas în parcare mult timp după ce ele au plecat.

Două săptămâni mai târziu, Irina l-a sunat. Au început să se vadă. Fără restaurante scumpe. Plimbări prin parc. Covrigi calzi. Vorbe simple.

După câteva luni, Andrei a ajutat-o să-și mute mama într-un apartament mic, dar curat. Chirie plătită pe un an înainte. Fără promisiuni mari. Doar fapte.

Un an mai târziu, într-o zi obișnuită, într-o biserică mică de cartier, Andrei stătea lângă Irina, ținând-o de mână. Mama ei plângea în prima bancă.

Andrei știa acum sigur un lucru: iubirea adevărată nu vine împachetată frumos. Vine sincer. Uneori, cu mama de mână.