Cumnata mea a venit la ziua mea cu caserole

…și pentru câteva secunde a rămas nemișcată, ca și cum ar fi încercat să înțeleagă ce se întâmplă. Apoi, mirosul a lovit-o.

Nu a fost imediat. Mai întâi a strâmbat din nas. Apoi a desfăcut puțin punga, doar cât să se uite înăuntru.

Fața i s-a schimbat brusc.

— Tu… glumești? — a șoptit, albă la față.

— Nu — am răspuns calm. — Ai spus că e păcat să se arunce. Asta chiar se arunca.

În ușă a apărut soacra mea. Apoi doi prieteni care se întorceau de pe balcon. Liniștea s-a tăiat cu cuțitul.

— Mariana, ce-ai acolo? — a întrebat mama lui Andrei.

Mariana a strâns punga și mai tare, ca și cum ar fi vrut să dispară.

— Nimic… — a mormăit.

— Ba e ceva — am spus eu, fără să ridic vocea. — Gunoiul. Pentru că mi s-a cerut mâncare la pachet la propria mea zi de naștere.

S-a făcut liniște totală.

Andrei a inspirat adânc. Pentru prima dată în seara aceea, nu a evitat privirea nimănui.

— Mariana, asta chiar a fost urât — a spus el clar. — Foarte urât.

Soacra mea s-a uitat lung la fiica ei.

— Tu chiar ai venit cu caserole la ziua surorii tale? — vocea ei tremura.

Mariana a încercat să râdă, dar nu i-a ieșit.

— Hai, că era o glumă…

— Nu — am spus eu. — Gluma se oprește când cineva se simte umilit în propria casă.

A pus punga jos, brusc.

— Bine, atunci plec — a zis, nervoasă. — Văd că nu mai e loc pentru mine aici.

— E loc — a răspuns Andrei. — Dar cu bun-simț.

Mariana și-a luat geanta, s-a încălțat în grabă și a ieșit, trântind ușa. Punga cu gunoi a rămas pe hol.

După câteva secunde, cineva a început să râdă. Apoi altcineva. Tensiunea s-a risipit ca un nor.

Am strâns umerii. Mă simțeam ciudat, dar ușurată.

— La mulți ani — a spus Andrei încet, îmbrățișându-mă. — Și… mulțumesc.

— Pentru ce?

— Pentru că ai pus o limită. Și pentru mine.

Seara a continuat. Am mâncat tortul, am băut un pahar de vin, am povestit până târziu. Mâncarea chiar a fost mâncată. Nimic nu s-a aruncat.

A doua zi, Andrei a primit un mesaj lung de la sora lui. Multă supărare, reproșuri, dar și ceva neașteptat: „Poate am exagerat.”

Nu și-a cerut scuze direct. Dar de atunci, la fiecare întâlnire, vine cu ceva în mână. Uneori chiar cu flori.

Iar eu am învățat un lucru simplu: munca mea, timpul meu și masa mea merită respect. Chiar și — sau mai ales — din partea familiei.

Și asta a fost, de fapt, cel mai bun cadou de ziua mea.