La nuntă toți râdeau când l-au trimis în noaptea nunții pe moșul de 80 de ani cu fata de 18 ani

În cameră nu era dezordine. Nu erau haine aruncate, nu erau petale împrăștiate pe jos.

Patul era neatins. Perfect aranjat.

Iar la masă, lângă fereastră, stăteau unul în fața celuilalt. Ion și Andreea. Îmbrăcați. Tăcuți. Între ei, servieta deschisă.

Pe masă erau acte. Hârtii. Un teanc gros.

Ion s-a ridicat încet când rudele au năvălit. Nu părea slăbit. Nu părea bolnav. Ochii îi erau limpezi. Hotărâți.

— Ați venit repede, a spus el calm. E bine. Să fiți martori.

Nimeni nu înțelegea nimic. Mariana și-a dus mâna la gură. Vasile se uita ba la pat, ba la Andreea.

Andreea nu mai avea lacrimi în ochi. Doar o liniște ciudată.

Ion a luat un document și l-a ridicat.

— Contract de donație. Apartamentul din București. Economiile din bancă. Tot. Pe numele ei.

Un murmur a trecut prin cameră ca un curent rece.

— Ce glumă mai e și asta? a izbucnit Vasile.

— Nu e glumă, a spus Ion. E decizia mea.

Irina pășise deja înăuntru. Privea atent.

Ion a continuat:

— Andreea nu m-a luat pentru bani. Eu am rugat-o să se mărite cu mine.

Toți au izbucnit deodată.

— Cum adică?!

— Fata asta mi-a salvat viața acum doi ani. Când am căzut pe scări în fața blocului. Toți treceau pe lângă mine. Ea m-a dus la spital. Ea mi-a cumpărat medicamente când nu aveam bani de ele. Fără să ceară nimic.

Liniște.

— I-am spus atunci că o să-i întorc binele. N-a vrut. A zis că așa e normal.

Ion a oftat.

— Tatăl ei are datorii. Hârtie cu datorie la bancă. Le ia casa din Ploiești. Am vrut să o ajut. Dar nu accepta bani. Așa că i-am propus o căsătorie formală. Doar pe hârtie. Ca să pot să-i las tot fără să mă mai certe nimeni.

Mariana s-a așezat pe marginea patului. Albă la față.

— Și noaptea…? a șoptit cineva.

Ion a zâmbit pentru prima dată.

— Noaptea am stat și am semnat acte. Atât. Eu sunt bătrân, nu nebun.

Andreea a vorbit atunci. Vocea îi tremura puțin, dar era clară.

— Am vrut să refuz. Mi-a fost rușine. Știam ce o să spună lumea. Dar bunicul…

S-a oprit.

— Domnul Ion… m-a ajutat când nimeni nu ne mai ajuta.

Irina avea lacrimi în ochi.

Ion a închis servieta.

— Azi mergem la notar. Apoi fiecare își vede de viața lui. Eu rămân la mine acasă. Ea își salvează familia. Și gata.

Tăcerea devenise grea.

Toate râsetele din seara trecută păreau acum ieftine.

Mariana nu mai avea nimic de spus. Vasile privea în podea.

Irina s-a apropiat de Andreea și i-a luat mâna.

— Îmi pare rău, a șoptit.

Ion și-a pus haina pe umeri. Drept. Demn.

— Să nu mai râdeți de ce nu înțelegeți, a spus el la ușă. Viața nu e bârfă la masă.

Au ieșit împreună din cameră.

În hol era liniște. Soarele bătea prin geamurile mari ale hotelului.

Iar pentru prima dată de la începutul nunții, nimeni nu mai râdea.