Ce-ai zice dacă ți-aș spune că o femeie cu o mătură în mână a rezolvat o problemă de 500 de milioane de lei

Dar alta, mai puternică, îi spunea: „Dacă nu tu, atunci cine?”

A inspirat adânc, și-a aranjat uniforma și, cu pași timizi, a împins ușa grea a sălii de ședințe.

Toate privirile s-au întors spre ea. O femeie cu o mătură în mână, apărută din senin, într-o încăpere unde fiecare minut costa zeci de mii de lei.

„Îmi cer scuze… am auzit discuția… cred că știu ce se întâmplă”, a spus ea cu o voce stinsă.

Un murmur a trecut prin sală. Horia s-a ridicat brusc:
„Doamnă, ăsta e un proiect de înaltă tehnologie, nu un manual de curățenie.”

Un râset scurt, disprețuitor, a umplut aerul.

Dar Sorin nu a râs. A privit-o drept în ochi, curios.
„Spune”, i-a zis calm. „Ce ai observat?”

Raluca s-a apropiat de ecran. Cu mâinile tremurânde, a indicat o linie dintr-o ecuație complicată.

„E o eroare logică în algoritmul de optimizare… nu calculează corect feedback-ul sistemului. Dacă modificați condiția asta… vedeți?”

A început să explice, rapid, clar, folosind un limbaj simplu, dar precis.

Toți au încremenit. Horia încerca să țină pasul, dar se vedea pe fața lui că nu înțelegea tot.

Sorin a făcut un semn unuia dintre programatori. În câteva minute, acesta a introdus modificarea.

Ecranul a clipit.
Graficele s-au reașezat.
Cifrele, în sfârșit, se potriveau.

Tăcerea a fost urmată de un vuiet de uimire.

„Funcționează!”, a strigat cineva.

Sorin s-a ridicat în picioare.
„Cum te numești?”

„Raluca Popa, domnule.”

El a zâmbit pentru prima dată în acea seară.
„Raluca, azi ai salvat compania. Și 500 de milioane de lei.”

Lacrimi i-au umplut ochii. Pentru o clipă, și-a amintit de bărbatul pierdut, de serile în care credea că totul s-a terminat.

Colegii, cei care o priveau de sus, au început să-și plece privirile.

Sorin a adăugat: „De mâine, nu mai vreau să te văd cu mătura. Avem nevoie de tine acolo unde îți e locul – în echipa de dezvoltare.”

Raluca a izbucnit în plâns. Nu de rușine, ci de eliberare.

Într-o singură noapte, viața ei s-a schimbat.

A plecat acasă cu inima bătându-i puternic. Sofia dormea, liniștită, fără să știe că mama ei tocmai scrisese o poveste despre curaj, demnitate și renaștere.

În zilele următoare, presa a aflat totul. Titlurile spuneau: „Femeia de serviciu care a salvat o corporație”.

Dar pentru Raluca, cea mai mare victorie nu era recunoașterea publică. Era privirea mândră a fiicei ei, atunci când i-a spus:

„Mami, ești cea mai deșteaptă din lume.”

Și pentru prima dată după mulți ani, Raluca a simțit că visurile nu mor niciodată. Doar așteaptă momentul potrivit să fie redescoperite.