„COPILUL ĂSTA NU ARE APĂRARE” — A SPUS PROCURORUL…

Sala era tăcută.

Judecătorul Marinescu a lăsat fotografiile pe masă și l-a privit pe băiat.

Matei stătea drept, cu mâinile strânse pe genunchi.

Era prea mic pentru banca aceea.

— Matei, a spus judecătorul cu o voce mai blândă, vrei să spui ceva?

Băiatul a ezitat.

A privit spre bunica lui.

Elena Popescu plângea în tăcere.

Matei a înghițit în sec.

— Da… domnule judecător.

Vocea lui era mică, dar clară.

— Nu am vrut să fur.

Procurorul a ridicat sprâncenele.

— Dar ai luat produsele fără să plătești, nu-i așa?

Matei a dat din cap.

— Da.

În sală s-au auzit câteva murmure.

Procurorul a continuat:

— Atunci cazul este simplu.

Dar judecătorul a ridicat mâna.

— Lasă-l să termine.

Matei și-a strâns pumnii.

— Bunica mea e bolnavă.

Vocea i s-a rupt puțin.

— De două zile nu mâncase nimic.

Elena Popescu a început să plângă mai tare.

— Am mers la magazin… și am întrebat dacă pot să plătesc mâine.

Procurorul a răsfoit dosarul.

— Nu există nicio mențiune despre asta.

Matei a continuat:

— Domnul de la magazin a spus să ies afară.

Băiatul și-a coborât privirea.

— Dar bunica tremura… și mi-a fost frică că o să pățească ceva.

Sala devenise tot mai tăcută.

— Așa că am luat pâinea… și o conservă de fasole.

Judecătorul a întrebat:

— Și restul produselor?

Matei a clipit.

— Nu le-am luat eu.

Un murmur s-a ridicat în sală.

Procurorul a zâmbit rece.

— Fotografiile arată altceva.

Matei a inspirat adânc.

— Nu sunt eu.

Cuvintele au căzut în sală ca o piatră.

Judecătorul s-a încruntat.

— Cum adică?

Matei a arătat spre fotografie.

— Băiatul din poză are ghiozdan.

Eu nu aveam ghiozdan.

Judecătorul a ridicat fotografia.

Pentru prima dată, a privit-o cu adevărat atent.

Și a observat.

Un ghiozdan roșu.

Procurorul a încremenit.

— Asta nu schimbă faptul că avea produse asupra lui, a spus ea repede.

Matei a ridicat încet capul.

Ochii lui erau umezi.

— Domnul de la magazin m-a oprit pe stradă.

Mi-a pus punga în mână.

Și a spus că dacă nu spun că le-am furat… cheamă poliția și spune că am spart magazinul.

Sala a izbucnit în șoapte.

Judecătorul a lovit masa cu ciocănelul.

— Liniște!

Apoi s-a întors către procuror.

— A fost verificată înregistrarea camerelor de supraveghere?

Procurorul a ezitat.

— Magazinul a declarat că sistemul era defect.

Judecătorul a oftat adânc.

A privit copilul.

A privit bunica.

A privit fotografiile.

După câteva momente, a spus calm:

— Instanța constată că probele sunt insuficiente și contradictorii.

Matei a ridicat capul.

— Minorul Matei Grigore este declarat nevinovat.

Elena Popescu a izbucnit în lacrimi.

Matei a rămas nemișcat câteva secunde.

De parcă nu înțelegea.

Apoi judecătorul a spus ceva neașteptat.

— În plus, instanța va sesiza Protecția Copilului pentru a evalua situația familiei și pentru a oferi sprijin social.

Matei și-a luat bunica de mână.

Când au ieșit din sală, oamenii nu mai șușoteau.

Nu mai judecau.

Pentru prima dată în acea zi, sala de judecată fusese cu adevărat… în tăcere.