Logodnica milionarului i-a îngropat fiul de viu

Renata și-a înclinat capul.

— Sau poate știai unde era.

Victor s-a întors spre ea.

— Renata, pentru Dumnezeu… Simona i-a salvat viața.

— Sau poate ea l-a îngropat și apoi s-a prefăcut eroină.

Liniștea a căzut greu peste salon.

Simona nu mai putea vorbi.

Câteva ore mai târziu a venit inspectorul Toma Marinescu, un bărbat cu mustață căruntă, privire obosită și voce calmă. A ascultat declarația Simonei, a luat notițe și nu a spus dacă o crede sau nu.

Dar în vilă, chiar în aceeași după-amiază, Renata a început să răspândească venin.

I-a spus inspectorului că Simona umbla noaptea prin casă.

I-a spus bucătăresei că Simona era obsedată de copii.

I-a spus lui Victor că poate menajera nu suporta faptul că Matei și sora lui, Ana, țineau atât de mult la noua lor mamă vitregă.

Iar în noaptea aceea, când Simona încerca să adoarmă, Renata a apărut în uşa camerei ei.

— Ar fi trebuit să dormi mai adânc, spuse ea cu un zâmbet slab.

Simona a înțepenit.

— Ce vreți, doamnă?

Renata a intrat fără invitație.

— Vreau să-ți dau un sfat. Uneori, cel care spune că a salvat pe cineva ajunge să pară vinovat.

Simona a simțit un frig cumplit.

— Eu n-am făcut nimic.

Renata s-a apropiat și a șoptit:

— Adevărul contează mai puțin decât ceea ce aleg oamenii să creadă.

Apoi a ieșit, lăsând în cameră parfumul scump al unei amenințări.

Și atunci Simona a înțeles că în noaptea aceea nu îl salvase doar pe Matei.

Trezise un dușman capabil de orice.

În următoarele zile, vila Dumitrescu s-a transformat într-un loc apăsător.

Paznicii vorbeau în șoaptă.

Angajații evitau să stea singuri cu Simona.

Iar Renata își purta zâmbetul elegant prin casă ca pe o armă.

Matei era încă internat.

Copilul abia vorbea, iar când medicii îl întrebau ce s-a întâmplat, începea să tremure.

Singurul lucru pe care îl repeta era:

— Doamna în negru… m-a băgat în cutie…

Dar Renata apărea mereu exact la timp.

Îl mângâia pe cap.

Îi spunea calm că avusese un coșmar.

Și băiatul tăcea imediat, speriat.

Victor Dumitrescu începea să se destrame.

Nu mai dormea.

Nu mai mergea la birou.

Stătea ore întregi pe holul spitalului privind în gol.

Într-o seară, Simona l-a găsit singur în capela mică a spitalului.

Avea ochii roșii și cămașa descheiată la gât.

— Domnule Victor… ați mâncat ceva azi?

El a râs amar.

— Fiul meu a fost îngropat de viu în propria mea casă… și eu nici măcar nu știu în cine să mai am încredere.

Simona a ezitat câteva secunde.

Apoi și-a făcut curaj.

— Eu cred că Matei spune adevărul.

Victor și-a ridicat privirea spre ea.

— Și eu cred la fel.

Pentru prima dată de la incident, cineva spusese cu voce tare ceea ce el se temea să gândească.

În noaptea aceea, Victor a cerut imaginile de pe camerele de supraveghere.

Dar exact între ora 1:40 și 2:15 filmările lipseau.

Șterse.

Renata a părut șocată.

Prea șocată.

— Cine ar face așa ceva? întrebă ea cu voce tremurată.

Inspectorul Toma a observat ceva atunci.

Renata nu întrebase cine îl îngropase pe copil.

Întrebarea ei fusese despre camere.

Despre dovezi.

În aceeași seară, Ana, fetița de opt ani a lui Victor, a tras-o pe Simona de mână în camera de joacă.

Avea ochii mari și speriați.

— Doamna Renata minte.

Simona a înghețat.

— Ce ai spus?

Fetița și-a strâns ursulețul la piept.

— În noaptea aia am văzut-o.

— Pe cine?

— Pe ea… în grădină… cu o lanternă.

Simona a simțit cum îi bate inima nebunește.

— De ce nu i-ai spus tatălui tău?

Ana a început să plângă.

— Pentru că doamna Renata mi-a spus că dacă vorbesc, o să-l îngroape și pe tati… ca pe Matei.

În acel moment, Simona a înțeles ceva teribil.

Renata nu era doar manipulatoare.

Era periculoasă.

Foarte periculoasă.

A doua zi dimineață, inspectorul Toma s-a întors la vilă cu un mandat.

Renata stătea în salon, impecabilă ca întotdeauna, sorbind cafea.

— Doamnă Renata Stoian, trebuie să ne însoțiți pentru câteva întrebări.

Ea a zâmbit calm.

— Desigur.

Dar exact atunci, Ana a coborât scările alergând.

Cu un telefon în mână.

— Tati! Am găsit asta sub patul ei!

Victor a luat telefonul.

Era un aparat vechi.

Ascuns.

Inspectorul l-a deschis.

În galerie existau zeci de fotografii.

Matei dormind.

Matei în grădină.

Matei plângând.

Și ultima imagine…

Cutia de lemn deschisă lângă trandafiri.

Cu câteva minute înainte să fie îngropat.

Victor a simțit că îi fuge pământul de sub picioare.

— Dumnezeule…

Renata nu mai zâmbea.

Pentru prima dată masca ei perfectă dispăruse.

Inspectorul Toma a privit-o rece.

— Cred că acum avem suficiente întrebări, doamnă.

Renata s-a ridicat încet.

Și atunci a spus ceva care a înghețat pe toată lumea:

— Dacă ați ști adevărul despre familia asta… m-ați înțelege.

Victor s-a apropiat furios.

— Ce adevăr?!

Renata l-a privit direct în ochi.

— Matei nu trebuia să moștenească nimic.

Liniștea care a urmat a fost cumplită.

Inspectorul a încătușat-o.

Dar înainte să fie scoasă din vilă, Renata s-a întors spre Victor și a șoptit:

— Întreabă-l pe tatăl tău ce s-a întâmplat cu prima lui soție.

Victor a rămas nemișcat.

Pentru că mama lui Matei murise într-un accident despre care nimeni nu mai vorbea de ani întregi.

Iar în clipa aceea a înțeles că groapa din grădină era doar începutul unui secret mult mai mare.