M-am dat drept asistentă ca să aflu de ce soțul meu ajungea atât de târziu acasă

Am rămas nemișcată câteva secunde, privindu-l direct în ochi. Pentru prima dată după luni întregi, Marius nu mai avea aerul acela sigur pe el. Se uita când la mine, când la Valentina, încercând disperat să înțeleagă cât de multe aflasem.

Valentina și-a încrucișat brațele.

— Ce s-a întâmplat? O cunoști cumva?

Marius a ezitat o fracțiune de secundă.

— Nu… doar că nu accept astfel de scandaluri în firmă.

Am scos încet telefonul din buzunar. Înregistrarea mergea de câteva minute.

— E bine că nu accepți scandalurile, am spus calm. Pentru că nici eu nu le accept.

Valentina a râs disprețuitor.

— Și ce o să faci? O să mergi la Resurse Umane?

În acel moment, Clara a intrat în cantină însoțită de șeful departamentului juridic și de directorul financiar. Nu păreau surprinși. Doar foarte serioși.

— Mariana, cred că este momentul, a spus Clara.

Toți au întors capul spre mine.

Mi-am desfăcut agrafa din păr, mi-am îndreptat sacoul și am scos din geantă legitimația de acționar și mapa neagră pe care o pregătisem cu zile înainte.

— Numele meu nu este Sofia Ionescu, am spus fără să ridic tonul. Sunt Mariana Popescu, acționarul majoritar al companiei.

Liniștea din încăpere a fost atât de apăsătoare, încât se auzea doar bâzâitul aparatului de cafea.

Valentina a făcut un pas înapoi.

— Nu… nu se poate…

Marius a închis ochii pentru o clipă. Știa că jocul se terminase.

Am deschis mapa.

Înăuntru se aflau copii ale transferurilor bancare, contracte aprobate fără drept, corespondență internă și raportul auditului început în secret cu două săptămâni înainte.

— Investiția cu Capital Nord despre care vorbeai nu avea scopul dezvoltării firmei, ci transferarea activelor către o societate controlată de tine. După aceea intenționai să mă elimini din conducere și să golești compania de tot ce are valoros.

Directorul juridic a confirmat din cap.

— Toate documentele au fost verificate.

Valentina îl privea speriată pe Marius.

— Spune-le că nu este adevărat!

El nu a mai spus nimic.

Am apăsat un buton pe telefon și înregistrarea conversației din birou s-a auzit clar în toată sala. Vocea lui, promițând că mă va scoate din casă și că îi va oferi Valentinei locul meu, nu mai lăsa loc de explicații.

Câțiva angajați au coborât privirea. Alții dădeau încet din cap, de parcă multe lucruri începeau, în sfârșit, să capete sens.

— Începând din acest moment, am continuat eu, Marius Sălăjan este revocat din funcția de director general până la finalizarea cercetării interne. Accesul lui la conturile și sistemele companiei este suspendat.

Clara i-a întins un plic.

— Decizia Consiliului de Administrație.

Marius l-a luat cu mâna tremurândă.

— Mariana… putem discuta acasă.

L-am privit liniștită.

— Acasă? Locul din care voiai să mă alungi?

Nu mi-a răspuns.

Valentina încerca să-și găsească cuvintele.

— Eu… eu nu am știut…

— Ai știut suficient cât să umilești oameni și să te comporți ca și cum firma ar fi fost moștenirea ta, i-am spus. Palma pe care mi-ai dat-o este cel mai mic dintre problemele tale.

Am întors privirea către angajați.

— Compania aceasta a fost construită prin muncă și respect. Nu voi permite nimănui să o transforme într-un instrument al orgoliului sau al minciunii.

Ospătarul din cantină, cel care asistase la toată scena, mi-a adus în tăcere un șervețel pentru obraz.

I-am mulțumit cu un zâmbet.

Era primul gest sincer pe care îl primisem în ziua aceea.

Am ieșit din sală fără grabă, în timp ce în spatele meu începeau procedurile oficiale. Nu simțeam bucurie și nici dorință de răzbunare.

Simțeam doar că, după mult timp, îmi respectasem promisiunea făcută tatălui meu: să nu las niciodată compania pe mâna persoanei nepotrivite.