Miliardarul care nu mă atinsese de trei ani m-a prins de braț

Eduard m-a ridicat în brațe înainte ca vreunul dintre angajați să apuce să spună ceva.

Toți au rămas nemișcați.

Nimeni nu-l văzuse vreodată reacționând astfel.

— Chemați medicul, a spus scurt.

— Domnule Cernescu, ședința… a încercat unul dintre directori.

— Ședința s-a terminat.

Tonul lui nu admitea nicio discuție.

M-a așezat pe canapeaua din salon și, fără să-i pese că își murdărea costumul, a îngenuncheat în fața mea.

A luat un prosop curat și l-a apăsat ușor pe rană.

— O doare?

L-am privit surprinsă.

— Credeam că nu-ți pasă.

Mâna lui a rămas nemișcată.

— Asta ai crezut?

Am zâmbit amar.

— Ai petrecut trei ani evitând să mă privești.

A închis ochii pentru o clipă.

— Pentru că era singura metodă prin care credeam că te pot proteja.

Nu am înțeles.

Atunci le-a cerut tuturor să iasă din încăpere.

Când am rămas singuri, s-a așezat în fața mea.

— Căsătoria noastră nu a fost ideea mea.

Am ridicat sprâncenele.

— Știu.

— Dar după ce am acceptat, am aflat că unul dintre concurenții mei încerca să afle tot ce putea despre viața mea personală. Mi s-a spus foarte clar că orice persoană de care mă apropii va deveni o țintă.

Am rămas tăcută.

— În primul an au încercat să mituiască doi dintre șoferii mei. Au urmărit casa. Au fotografiat fiecare apariție publică.

Mi-a întins un dosar.

Înăuntru erau rapoarte de securitate.

Fotografii cu mine.

Mașini care mă urmăreau.

Persoane care mă supravegheau.

Date pe care nu le văzusem niciodată.

— Dacă aș fi fost un soț iubitor în public, ai fi devenit cea mai vulnerabilă persoană din viața mea.

L-am privit fără să spun nimic.

— Așa că am ales să creadă toți că această căsătorie este doar o formalitate.

— Inclusiv eu.

Și-a plecat privirea.

— Da.

În vocea lui era pentru prima dată regret.

— Te-am rănit ca să te păstrez în viață.

Lacrimile mi-au umplut ochii.

— Ar fi trebuit să-mi spui.

— N-am avut voie. Dacă informația ajungea unde nu trebuia, planul nu mai funcționa.

În acel moment telefonul lui a sunat.

S-a uitat la ecran și expresia i s-a schimbat.

— Au aflat.

— Cine?

— Cei care mă urmăresc.

A privit spre pata de sânge rămasă pe podea.

— Au văzut imaginile de pe camerele interne. Acum știu că exiști cu adevărat pentru mine.

În aceeași noapte, securitatea vilei a fost dublată, iar eu am înțeles că, timp de trei ani, nu trăisem lângă un bărbat indiferent.

Trăisem lângă un om care își sacrificase propria fericire, convins că distanța era singurul mod prin care mă putea păstra în siguranță.

Și, pentru prima dată de la nunta noastră, când mi-a luat din nou mâna în a lui, nu a mai existat nicio îndoială că tăcerea dintre noi se sfârșise.