La înmormântarea tatălui meu, notarul a refuzat să deschidă testamentul
Vlad a întors fotografia pe toate părțile.
Cheia.
Despre ce cheie era vorba?
Biblioteca în care se aflau fusese construită chiar de tatăl lui.
Rafturile acopereau fiecare perete.
Sute de cărți.
Dosare medicale.
Albume.
Mătușa Ana evita să-l privească.
Ori de câte ori Vlad îi adresa o întrebare, schimba subiectul.
Notarul interveni calm:
— Domnul doctor mi-a cerut să nu vă dau niciun indiciu în plus. A spus că numai dumneavoastră puteți găsi cheia.
Vlad începu să cerceteze fiecare raft.
Fiecare sertar.
Fiecare fotografie.
Ore întregi nu găsi nimic.
Abia spre seară observă că una dintre cărțile de medicină era falsă.
Cotorul era din carton.
Înăuntru nu erau pagini.
Ci o cheie veche din alamă și un bilețel.
„Dacă ai găsit-o, înseamnă că ești pregătit să afli cine este Irina. Dar înainte de a deschide seiful, întreab-o pe mătușa ta de ce mama ta a plâns toată noaptea de 14 septembrie 1994.”
Vlad ridică privirea.
Mătușa izbucni în lacrimi.
— Fratele meu mi-a jurat că nu vei afla niciodată…
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.