Intrați, mamă, tată! Uitați-o pe leneșa asta!

Ion a privit-o câteva secunde pe Elena.

Avea fața palidă.

Ochii obosiți.

Mâinile îi erau zgâriate, semn că lucrase toată ziua cu animale speriate.

Apoi și-a întors încet privirea spre bucătărie.

Chiuveta era plină.

Pe masă erau farfurii uscate cu resturi de mâncare.

Pe jos se vedeau urme de noroi de la pantofii lui Alexandru.

Socrul a rămas tăcut.

Alexandru a zâmbit, convins că urmează să primească sprijinul pe care îl aștepta.

— Vezi, tată? Așa trăiesc eu.

Ion s-a apropiat încet de masa din bucătărie.

A ridicat una dintre farfurii.

A privit-o câteva clipe.

Apoi s-a întors spre fiul lui.

— Cine a mâncat din ea?

Alexandru a clipit.

— Eu…

— Și de ce n-ai spălat-o?

Tânărul a rămas fără răspuns.

— Păi… trebuia ea…

N-a mai apucat să termine.

— Ea trebuia?

Vocea lui Ion devenise atât de rece încât în apartament s-a făcut liniște.

— Elena a fost la serviciu, nu?

— Da…

— Tu?

— Tot la serviciu.

— Și atunci de ce munca ei valorează mai puțin decât a ta?

Alexandru și-a mutat privirea în podea.

Maria, soacra Elenei, s-a apropiat și ea.

Fără să spună nimic, a început să strângă vasele de pe masă.

Elena s-a ridicat imediat.

— Vă rog, lăsați. Nu trebuie…

Maria a zâmbit.

— Nu, dragă. Astăzi nu tu trebuie să faci asta.

Apoi s-a întors spre fiul ei.

— Alexandru, vino aici.

El a rămas nemișcat.

— Acum.

Tonul mamei nu lăsa loc de discuții.

Câteva clipe mai târziu, stătea lângă chiuvetă.

— Spală vasele.

— Mamă…

— Le-ai murdărit.

Le speli.

Ion a tras un scaun și s-a așezat.

— Știi ce m-a învățat pe mine tatăl meu?

Alexandru nu răspundea.

— Că un bărbat nu este cel care poruncește în casă.

Este cel care pune primul mâna la treabă atunci când vede că femeia de lângă el nu mai poate.

Elena simțea că nu-i vine să creadă.

Toată tensiunea pe care o acumulase în ultimele luni părea să se risipească.

Alexandru a început, fără tragere de inimă, să spele farfuriile.

Maria a adunat hainele murdare împrăștiate prin casă și i le-a pus în brațe.

— Mașina de spălat este acolo.

Cred că o găsești.

După aproape o oră, bucătăria era curată.

Gunoiul fusese dus.

Hainele erau în mașina de spălat.

Ion s-a ridicat și s-a apropiat de Elena.

— Iartă-ne.

Ea l-a privit surprinsă.

— Pentru ce?

— Pentru că am venit convinși că există un singur adevăr.

Nici măcar nu te-am întrebat cum te simți.

Alexandru a rămas în pragul bucătăriei.

Nu mai avea aerul unui om sigur pe el.

— Elena…

Ea s-a întors.

— Îmi pare rău.

Au fost primele cuvinte sincere pe care i le auzise după foarte mult timp.

În săptămânile următoare, lucrurile nu s-au schimbat peste noapte.

Dar s-au schimbat.

Au făcut un program al treburilor casei.

Au început să împartă responsabilitățile.

Iar de fiecare dată când Alexandru începea să uite, era suficient ca tatăl lui să-l întrebe, zâmbind:

— Ei… farfuria ta cine o spală?

Și fără alte explicații, fiul mergea direct spre bucătărie.

Pentru Elena, cea mai mare surpriză din ziua aceea nu fusese faptul că socrii veniseră.

Ci faptul că omul de la care se aștepta cel mai puțin fusese primul care îi luase apărarea.