După ce soțul meu a luat toți banii din fondul de studii al fiicei noastre

Am rămas nemișcată câteva secunde, încercând să procesez cuvintele ei. Cum putea un copil de 12 ani „să se ocupe” de ceva atât de grav?

— Ce înseamnă asta, Emma? am întrebat, aplecându-mă spre ea.

— O să vezi, a spus calm, ca și cum ar fi fost vorba despre un secret bine păstrat.

În zilele următoare, am încercat să revin la o oarecare normalitate. Am mers la serviciu, am gătit ciorbă și plăcinte, am udat florile din fața casei, dar neliniștea nu mă părăsea. Emma își făcea temele fără să comenteze, își aranja camera, dar în ochii ei vedeam un soi de hotărâre care nu aparținea vârstei ei.

A treia zi, telefonul a sunat. Era un număr necunoscut. Am răspuns și am auzit vocea lui Mark, dar nu era sigură pe ea.
— Sorina… trebuie să vorbim.

Mi s-a strâns stomacul.
— Nu avem ce discuta, i-am spus rece.

— Ba da. Ce a făcut Emma?

Mi-am pierdut răsuflarea.
— Despre ce vorbești?

— Contul meu… afacerile mele… cineva a trimis documente la fisc, cineva a blocat transferurile. Și… cineva a publicat un articol cu toate tranzacțiile mele.

Mi-am dat seama că Emma intrase pe computerul lui. Ani de zile o văzusem jucându-se cu programe de editare și securitate, crezusem că e doar curioasă. Dar, în tăcere, învățase mai mult decât mi-aș fi imaginat.

— Poate e doar karma, i-am spus și am închis.

Când am pus telefonul jos, Emma stătea în prag.
— Ți-a sunat?

Am dat din cap.
— Ce ai făcut exact?

— Am salvat ce era al nostru, a spus simplu. Și l-am oprit să mai facă rău altora.

Nu știam dacă să o mustru sau să o îmbrățișez. Într-un final, am întins brațele și am tras-o lângă mine.

În săptămânile ce au urmat, am deschis un cont nou, doar pe numele meu și al Emmei. Am redirecționat acolo banii recuperați, iar o parte i-am pus într-un depozit sigur pentru viitorul ei.

Într-o seară, în timp ce pregăteam sarmale, am privit-o cum stătea la masă, desenând cu atenție. Era încă un copil, dar acum știam că în ea se ascundea o putere pe care nici trădarea, nici pierderea nu o puteau frânge.

Poate că Mark luase o parte din viața noastră, dar nu reușise să ne ia demnitatea și nici curajul. Iar într-o familie românească, asta înseamnă totul.

Pentru că, așa cum spunea bunica mea, banii vin și pleacă, dar sufletul curajos nu se vinde niciodată.