Știri

DOLIU în ROMÂNIA ACUM! L-am pierdut și pe eL

A murit Alexandru Mezei, directorul general al Autorității Navale Române, la 67 de ani: „Îi vom păstra mereu vie amintirea și vom continua să ne inspirăm din exemplul său”

A murit Alexandru Mezei, directorul general al Autorității Navale Române. Alexandru Mezei, unul dintre cei mai respectați oameni ai navigației românești, s-a stins din viață la la vârsta de 67 de ani, lăsând în urmă o carieră impresionantă și o moștenire profesională de necontestat. Cu peste patru decenii dedicate mării și conducerii sectorului naval, plecarea sa a îndurerat profund colegi, prieteni și întreaga comunitate maritimă, care îl descriu ca pe un om care nu doar că a muncit din pasiune, ci a iubit tot ce făcea.

A murit Alexandru Mezei, directorul general al Autorității Navale RomâneAlexandru Mezei se afla internat de mai multe luni la Institutul Fundeni din București, în Secția de Nefrologie Clinică, unde a luptat cu discreție și demnitate împotriva problemelor de sănătate. Chiar și în această perioadă grea, cei apropiați spun că a rămas același om puternic, cu gândul la familie și la proiectele profesionale pe care le iubea. Vestea dispariției sale a venit ca un șoc pentru toți cei care sperau să se facă bine, mai ales că totul s-a întâmplat doar o zi înainte de Ziua Marinei, care se celebrează în fiecare zi pe data de 15 august și a adus și mai multă durere.

Mesajul postat pe pagina de Facebook a Autorității Navale RomâneMesajul privind decesul lui Alexandru Mezei a fost postat pe pagina oficială de Facebook a Autorității Navale Române. Instituția a transmis condoleanțe familiei și apropiaților și a subliniat contribuția acestuia în domeniul naval. Mai mult, i-au adus un ultim omagiu emoținant, mai ales după ce au spus că „Marea a fost pentru el nu doar locul de muncă, ci marea sa pasiune”.

„Autoritatea Navală Română anunță cu profund regret trecerea în neființă a domnului Alexandru Mezei, Directorul General al instituției. Plecat dintre noi astăzi, în ajun de Sfânta Maria, lasă în urmă nu doar o instituție mai puternică, ci și o familie profesională unită prin respectul și dragostea pe care le-a cultivat cu generozitate”, se arată într-un mesaj transmis de instituție.

Marea a fost pentru el nu doar locul de muncă, ci marea sa pasiune, iar profesia de navigator – o chemare nobilă, pe care a slujit-o cu devotament și onoare toată viața. Îi vom păstra mereu vie amintirea și vom continua să ne inspirăm din exemplul său. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să îi așeze sufletul în lumină”, este mesajul trist care anunță moartea lui Alexandru Mezei.

Cariera lui Alexandru MezeiAlexandru Mezei, născut în 1959, a absolvit Liceul „Ovidius” din Constanța în 1978 și apoi Facultatea de Navigație a fostului Institut de Marină Civilă „Mircea cel Bătrân”, obținând în 1982 brevetul de Ofițer III maritim și gradul de locotenent de marină în rezervă. A lucrat la NAVROM și CNM Romline, unde în 1993 a devenit comandant de cursă lungă. Din 1994 a trecut la activități la uscat, fiind șef al serviciului Port State Control și apoi director adjunct și director al Căpităniei Zonale Constanța. A condus Autoritatea Navală Română în patru mandate, între 2017 și 2025, potrivit ConstanțaInfo, iar acum a rămas în amintirea tuturor.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.