După ce pisica mea a adus în casă niște pui

😨😲După ce pisica mea a adus în casă niște pui, nu se știe de unde, a bătut la ușă un polițist. Cuvintele lui mi-au înghețat sângele în vine…

Seara aceea începuse liniștit. Împătuream rufele, când din sufragerie s-a auzit deodată strigătul lui Lili:
— Mamă! Are din nou unul în gură!
— Cine? — m-am oprit pe jumătate drum.
— Marsa! Un pui! Altul!

M-am apropiat de fereastră și nu mi-am crezut ochilor: pisica mea tărcată mergea prin curte ținând între dinți un ghemuleț negru minuscul.

Într-un colț al camerei, într-un coș de nuiele, erau deja alți patru — foarte mici, cu ochii bine închiși și cu trupurile calde și catifelate.

Marsa a așezat cu grijă noul venit lângă ceilalți, l-a lins cu tandrețe și s-a culcat în jurul lor, ca și cum ar fi vrut să-i apere de întreaga lume.

Nu reușeam să înțeleg: de unde găsea acești pui? Și de ce îi aducea unul câte unul?

În timpul zilei, cineva a bătut la ușă. Atât de tare, încât geamul ferestrei a vibrat.

M-am blocat, iar Lili s-a agățat de mâna mea, ca și cum ar fi simțit ceva rău.

Deschid ușa — pe prag, un polițist și doamna Miller, vecina noastră, cunoscută pentru faptul că observă tot și pe toată lumea. Chipul ei era mai întunecat decât un nor de furtună.

— Aveți o pisică? — a întrebat ofițerul, fără să piardă vremea cu saluturi.
— Da… — am dat din cap cu prudență. — De ce? S-a întâmplat ceva?

M-a privit mult timp, cu o atenție apăsătoare, și apoi a spus încet:
— În acest caz… mai bine să vă așezați.

Încă nu știam ce urma să aud, dar un fior mi-a trecut pe șira spinării și inima mi-a sărit o bătaie.

Continuarea în primul comentariu👇👇

M-am așezat automat pe marginea canapelei, simțind cum ceașca de ceai rece îmi îngheța degetele.

Lili s-a lipit de mine, iar Marsa, ca și cum ar fi înțeles că discuția o privea, a ieșit încet din bucătărie și s-a așezat chiar în fața polițistului, privindu-l cu ochii ei verzi și neclintiți.

— În această dimineață — a început el — în curtea de alături a fost găsit… un culcuș gol. Puii nu mai erau acolo.

— Și deci?.. — vocea mi-a tremurat trădătoare.

— Proprietara susține că și-a văzut pisica ducându-i, unul câte unul — făcu o pauză, ca și cum ar fi căutat cuvintele potrivite.

Vecina a oftat și, coborând privirea, a spus:
— Puii aceia… sunt ai mei. Mama lor a murit în această dimineață. Iar pisica dumneavoastră, Marsa…

Am privit-o nedumerită pe pisica mea, care în acel moment torcea și strângea puii la piept cu lăbuțele.

— Îmi cer scuze pentru neînțelegere, probabil că s-a comportat așa pentru că noi găsisem deja alți stăpâni pentru pui, dar ea încă avea nevoie să se simtă mamă. Acum vă înapoiez puii.

Vecina a rămas o clipă privind acea scenă liniștită — Marsa lingând cu blândețe și ocrotind matern puii — și apoi a adăugat:
— Lăsați-i să rămână aici. Cred… că e mai bine pentru toată lumea.

Am dat din cap aprobator, iar Marsa, ca și cum ar fi înțeles fiecare cuvânt, și-a strâns și mai tare la piept noii ei micuți.