SINGURUL MEU FIU NU M-A LĂSAT SĂ ÎMI VĂD NEPOȚELUL NOU-NĂSCUT PENTRU PRIMA DATĂ

Singurul meu fiu nu m-a lăsat să-mi văd nepoțelul nou-născut după ce am mers CINCI ORE ca să ajung la el.

La 71 de ani, Amelia devenise în sfârșit bunică! Abia aștepta să-și cunoască nepoțelul. Însă, când l-a sunat pe fiul ei, Mihai, ca să afle dacă vine să o ia, a primit un răspuns neașteptat.

— Nu pot veni după tine, mamă. Trebuie să fac niște comisioane pentru Camelia, și mai vin și alți oameni. O să stabilim o zi în care să-l vezi pe bebe, i-a spus el la telefon.

Ea trebuia să meargă pentru prima dată să-și vadă nepotul nou-născut, iar Mihai trebuia s-o ia cu mașina, pentru că locuia departe.

— Ești sigur? Cu mașina ajungi repede, aproape implora Amelia. Își dorea din tot sufletul să-și vadă nepotul.

— Altă dată, mamă. Trebuie să plec. Vorbim mai târziu! a spus el și a închis.

Amelia s-a lăsat moale pe canapea, oftând din greu. Era îngrijorată de atitudinea lui Mihai din ultima vreme. Avea impresia că se îndepărtează tot mai mult de ea. Adevărul e că simțea asta de când se căsătorise cu Camelia.

Camelia provenea dintr-o familie extrem de bogată din județul Cluj, iar Amelia îl crescuse pe Mihai singură, cu ajutorul bunicii lui. Nu avuseseră niciodată prea multe, dar se iubeau enorm. Acum, fiul ei avea tot ce-și putea dori. Părinții Cameliei le oferiseră o casă uriașă după ce fugiseră împreună, și Mihai trăia pe picior mare.

De atunci, Amelia se simțea lăsată pe dinafară, ca și cum fiului ei îi era rușine de rădăcinile lui, deși niciodată nu spusese asta cu voce tare.

— Exagerezi, își spunea deseori. Mihai e doar ocupat. Acum au un copil și o grămadă de responsabilități. O să vină să mă ia altă dată.

Dar brusc i-a venit o idee. Ar fi putut merge pe jos până la ei. Era o provocare, dar nu imposibilă. Autobuzele nu ajungeau până acolo și nu-și permitea un taxi, așa că mersul pe jos era singura variantă.

Amelia s-a ridicat cu greu, sprijinindu-se în cadru, și a luat geanta și pachetul pregătit din timp. Le-a prins bine de cadru și a început drumul. Se mișca încet, și deși se putea sprijini de cadru, îi era tot mai greu.

S-a oprit de mai multe ori pe drum. Două ore. Trei. Patru. Cinci. În cele din urmă a ajuns în fața casei, gâfâind, dar fericită că reușise, în ciuda problemelor ei de mers.

După ce a sunat la sonerie, a luat geanta specială în mână. Voia ca Mihai s-o deschidă pe loc. Dar când el i-a deschis ușa, fața i s-a schimbat imediat.

— Mamă? Ce cauți aici? a spus, șocat.

Amelia nu a înțeles expresia de pe chipul lui și aproape că s-a încruntat, dar era prea entuziasmată. — Supriză! a spus, încercând să pară veselă, deși era istovită, flămândă și îngrijorată de reacția lui.

Mihai a ieșit afară, închizând ușa în urma lui și forțând-o pe Amelia să facă pași înapoi cu cadrul.

— Ce faci, Mihai? a întrebat ea, deja încruntată.

— Mamă! Ți-am spus că vei vedea copilul altă dată. Acum nu poți intra! a spus, vizibil nervos.

— Nu înțeleg. De ce ești supărat? Am mers aproape cinci ore pe jos ca să-l văd pe nepotul meu, Mihai, și am adus—

— Nu mă interesează ce ai adus! Nu te vreau aici acum! Trebuie să pleci imediat! O să-l vezi pe Hans altă dată, bine? Te rog, du-te acum! a spus el, aruncând priviri înapoi, de parcă îi era teamă că cineva i-ar vedea.

Apoi a deschis ușa și a intrat, trântindu-i-o în față și lăsând-o acolo, cu tot cu bagaje.

Amelia a rămas stană de piatră. Ochii i s-au umplut de lacrimi. Nici măcar nu a întrebat-o dacă e bine, deși ea îi spusese că mersese pe jos cinci ore. Știa că are probleme cu picioarele…

Dar nu voia să mai provoace scandal, așa că s-a întors să plece. Atunci și-a amintit de geanta din mâini. A decis să o lase în fața ușii, cu speranța că Mihai o va găsi mai târziu.

A pornit spre casă, pregătită pentru alte ore de efort. Din fericire, vecina ei, doamna Căsăveț, a văzut-o și i-a oferit o plimbare cu mașina veche. Când a ajuns acasă, picioarele i-au cedat imediat ce a închis ușa. S-a prăbușit pe canapea, iar când s-a uitat mai atent, și-a dat seama că picioarele îi erau umflate rău.

După ce s-a odihnit, a reușit să se ridice, a pus gheață și a luat o pastilă. Dar, până la urmă, a adormit pe canapea — dormitorul părea prea departe.

---

Între timp, Mihai își conducea oaspeții la ieșire, făcându-le cu mâna de la ușă. Fusese o zi agitată, dar în sfârșit se terminase. S-a ghemuit, copleșit de gânduri și de vină.

Mama lui mersese pe jos până la el. S-a scuturat, încercând să se convingă că nu era vina lui.

— N-ar fi trebuit să facă asta… a șoptit. Când s-a întors, a observat geanta pe jos. A ridicat-o și a văzut o etichetă: „De la bunica.”

Mihai și-a mușcat buza, gândindu-se la mama lui plecând singură spre casă. A deschis geanta și a descoperit înăuntru… jucăriile lui din copilărie. Nu avuseseră multe, dar acele lucruri fuseseră neprețuite. Încă erau. Nu s-a putut abține și a izbucnit în lacrimi.

Camelia l-a văzut și s-a apropiat îngrijorată. — Ce s-a întâmplat, dragul meu?

— I-am făcut un rău groaznic mamei mele, a izbucnit el, iar soția lui l-a îmbrățișat. I-a mărturisit tot: cum se îndepărtase de familie pentru că îi era rușine de trecutul lor modest. — Nu-mi vine să cred că am fost atât de crud cu ea!

După ce l-a mângâiat, Camelia l-a încurajat să repare greșeala. Mihai s-a urcat imediat în mașină și a mers la mama lui. Avea încă cheile de la ea, așa că nu a mai sunat, ci a intrat direct.

A găsit-o adormită pe canapea, cu comprese reci pe picioarele umflate.

— Mamă, a șoptit el, trezind-o cu blândețe.

— Mihai? Ce cauți aici? a întrebat ea, amețită, încercând să se ridice.

— Nu te mișca, i-a spus el, apoi a ridicat-o cu grijă și a dus-o în dormitor. I-a adus gheață, i-a schimbat compresele, i-a pregătit ceva de mâncare, și au băut ceai împreună. Apoi și-a cerut iertare pentru comportamentul său și i-a spus adevărul.

Din fericire, mama lui era cea mai minunată femeie din lume. — Aveam o bănuială că îți era rușine, dar mă bucur că ai venit imediat să-ți ceri iertare. Asta te-am învățat: când greșești, repari, l-a liniștit Amelia, iar Mihai a plâns în brațele ei.

A rămas cu ea toată noaptea, iar dimineața picioarele ei se simțeau deja mai bine. Apoi au decis să meargă împreună acasă la el, ca ea să-și cunoască în sfârșit nepoțelul, pe Hans.

Camelia și-a cerut și ea iertare, pentru că nu știa ce făcuse Mihai și regreta că nu întrebase de ce Amelia nu fusese invitată. Au petrecut o zi minunată împreună, iar Amelia i-a oferit Cameliei o mulțime de sfaturi despre cum să aibă grijă de bebeluș.

În cele din urmă, Mihai i-a cerut mamei sale să se mute cu ei, pentru că aveau o casă mare și nu voia ca ea să rămână singură, atât de departe.

---

Ce putem învăța din această poveste?

• Să nu-ți fie niciodată rușine cu părinții tăi. Mihai s-a simțit jenat de trecutul său și a ascuns asta de familia soției, rănindu-și mama în proces. A regretat profund mai târziu.
• Când greșești, cel mai bine este să repari imediat. Mihai și-a recunoscut greșeala și a acționat imediat. Din fericire, mama lui l-a iertat și au redevenit o familie unită.