„Taci, analfabeto!” — a strigat profesoara…

Elena a dat din cap, dar glasul îi tremura. Pentru prima dată în cariera ei, nu mai avea puterea să stăpânească sala.

David și-a dreaptă spatele și a început să citească. Nu doar în română, ci și în franceză, în germană și apoi în ebraică. Cuvintele curgeau cu o ușurință care îi lăsă pe toți cu gura căscată.

„Șapte limbi, doamnă profesoară”, a spus cu o voce liniștită. „Așa m-a învățat bunicul: că un om sărac nu e niciodată sărac dacă știe să vorbească în limba lumii.”

Clasa a izbucnit în aplauze. Elena, roșie la față, încerca să-și adune demnitatea, dar realitatea era limpede: în fața ei nu mai era „un copil analfabet”, ci un băiat care purta în suflet moștenirea unei întregi istorii.

Și atunci, povestea s-a răspândit. Un elev a postat clipul pe internet, iar în câteva zile întreaga comunitate vorbea despre băiatul evreu care a învins umilința cu înțelepciune.

Mama lui David plângea de emoție, când vecinii care până atunci nici nu o salutaseră îi aduceau mâncare și îi spuneau: „Ai crescut un copil de aur.”

În România, în satele de odinioară, oamenii obișnuiau să spună că „omul învățat are cheia tuturor porților”. Nu banii, nu hainele scumpe, ci cunoașterea și demnitatea. Exact asta a arătat David, într-o sală de clasă unde fusese considerat „mai puțin”.

Profesora Elena, rușinată, și-a cerut scuze în fața întregii școli. A fost pentru prima dată când a recunoscut că greșise. Copiii au înțeles atunci o lecție pe care niciun manual nu o putea preda: că fiecare om are o valoare pe care nu o vezi cu ochiul liber.

Anii au trecut. David a devenit profesor de lingvistică, dar în inima lui nu a uitat niciodată acea zi.

„Când m-au numit analfabet, am simțit că îmi fură identitatea. Dar când am vorbit în limbile strămoșilor mei, mi-am regăsit puterea”, mărturisea el mai târziu.

Această poveste ne amintește ceva ce românii știu de veacuri: că demnitatea nu se cântărește în bani sau haine, ci în cunoaștere, în suflet și în tăria de a nu răspunde cu ură la umilință.

Și, precum se spune în bătrânele noastre proverbe: „Cine are carte, are parte.”

Iar David a avut parte de cel mai frumos dar: respectul unei lumi întregi.