De ce trebuie acum să împărțim casa de vacanță cu verişoara mea lipsită de bun-simț?

Acum doi ani, eu și soțul meu ne‑am cumpărat o căsuță de vacanță în afara orașului. Construcția era modestă și necesita reparații, însă locul era de vis: aer curat, priveliște minunată și o parcelă de pământ numai bună pentru legume și verdețuri.

Timp de un an și jumătate am investit bani, muncă și energie ca să o transformăm într‑un cămin primitor. Până n‑am pus la punct fiecare detaliu, n‑am chemat nici rude, nici prieteni; voiam să le arătăm rezultatul final, nu șantierul.

Prima oaspete a fost verişoara mea, venită cu familia. Ne‑am simțit excelent, am stat la taclale și totul părea perfect. Le‑a plăcut atât de mult încât nici prin gând nu mi‑a trecut cum avea să se încheie seara. Iată cum s‑a întâmplat.

În discuție, am menționat întâmplător că vecinul nostru intenționează să își vândă terenul. Am rostit fraza și am uitat. Verişoara mea, însă, a prins imediat ideea.

A doua zi, chiar înainte să plecăm înapoi la oraș, m‑a rugat să‑i dau numărul vecinului: voia și ea o casă de vacanță ca a noastră. M‑a luat prin surprindere; totuși, i l‑am dictat.

De atunci regret. Verişoara mea vorbește numai despre viitoarea achiziție și, mai grav, a explicat de ce îi convine la maximum: își propune să meargă la cabană împreună cu noi, fiindcă soțul ei are o mașină de lux și nu vrea să o supună drumului de țară. În plus, spune că ar economisi combustibil — oricum „mă duc pe acolo”.

Ca să fie tacâmul complet, consideră de bun‑simț să primească o copie a cheilor noastre, ca să stea la noi până își renovează propria casă. Practic, după ce am muncit peste un an ca să ne amenajăm un refugiu doar al nostru, ar trebui acum să‑l împărțim cu ea. Asta n‑o pot accepta!

Deja mă gândesc să vorbesc cu vecinul și să‑l conving să găsească alți cumpărători. Dar nu știu unde mă va duce minciuna asta și cum se va termina toată povestea.