Notarul a citit testamentul soțului meu: „Totul — amantei.”
…Andreea a făcut un pas înapoi când Elena a deschis dosarul.
Hârtia a alunecat pe masă simplu, fără gesturi teatrale. Doar o foaie.
Una singură.
— Ce-i asta? — a întrebat notarul, apropiindu-se instinctiv.
— O hârtie cu datorii, — a spus Elena calm. — Mai exact, toate datoriile soțului meu.
Zâmbetul Andreei a încremenit.
— Ce datorii? — a râs ea forțat. — Mihai avea bani. Mulți bani.
— Avea povești, — a corectat-o Elena. — Și carduri pline… de rate.
Notarul a început să citească. Fruntea i s-a încrețit.
Credite de consum.
Împrumuturi rapide.
Rate restante.
Dobânzi uriașe.
Total: peste 480.000 de lei.
— Conform legii, — a spus Elena rar, — cine acceptă moștenirea, acceptă și datoriile.
În birou s-a făcut liniște.
Andreea a început să respire sacadat.
— Nu… nu e posibil… — a șoptit ea. — Casa… mașina…
— Sunt ipotecate, — a continuat Elena. — Apartamentul din centru e pus gaj. Casa de la țară la fel. Mașina e luată în leasing.
— Minți! — a izbucnit Andreea.
Elena a mai pus o foaie pe masă.
Extras de la bancă.
— Mihai nu mai plătise nimic de opt luni, — a spus ea. — Aștepta „investiția vieții”.
Andreea s-a lăsat pe scaun.
Voalul i-a alunecat de pe față.
— Dar mie mi-a promis… — a murmurat ea. — Rochii… vacanțe… viață…
— Știu, — a spus Elena încet. — Și mie mi-a promis.
Notarul și-a scos ochelarii.
— Domnișoară Marinescu, aveți două opțiuni, — a spus el. — Acceptați moștenirea cu tot cu datorii sau renunțați.
— Dacă renunț…? — a întrebat ea, cu voce stinsă.
— Totul revine statului și creditorilor. Doamna Popescu este deja exonerată.
Andreea a început să plângă. De data asta, pe bune.
Machiajul i s-a scurs pe obraji.
— Nu pot… nu am atâția bani…
Elena s-a ridicat.
— Nici eu nu i-am avut, — a spus ea. — Dar eu am muncit. Am plătit ce-am putut. Am strâns dovezi. M-am pregătit.
Și-a luat geanta.
— Îți las amintirile frumoase, — a adăugat. — Sunt gratis. Restul costă.
A ieșit din birou cu pași liniștiți.
Afară, soarele încălzea trotuarul.
Pentru prima dată după mulți ani, Elena a inspirat adânc.
Nu mai avea soț.
Nu mai avea iluzii.
Dar avea adevărul.
Și libertatea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.