Pentru aniversarea noastră de 10 ani, i-am cumpărat soțului meu ceasul la care visase dintotdeauna.

Pentru aniversarea noastră de 10 ani, i-am cumpărat soțului meu ceasul la care visase dintotdeauna.

El mi-a luat doar un parfum ieftin, într-o sticluță de plastic.

M-am enervat atât de tare, încât l-am aruncat deoparte și nu l-am folosit niciodată.

A fost ultima noastră aniversare, pentru că, trei săptămâni mai târziu, el a murit pe neașteptate.

Durerea pierderii lui a fost de nesuportat. Mă tot gândeam la acea seară, din nou și din nou — dar nu mai eram supărată pe cadou, ci pe mine, pentru că am lăsat dezamăgirea să umbrească dragostea.

Mi-a lipsit râsul lui, vocea lui, chiar și felul în care îmi amintea să beau apă atunci când mă cufundam prea mult în treabă.

Astăzi, făceam curățenie și sticluța a căzut pe jos.

Când a atins podeaua, capacul a sărit, iar dinăuntru a ieșit o bucată mică de hârtie împăturită.

Mâinile îmi tremurau când am ridicat-o.

Înăuntru era o notiță scrisă de mână:

„Știu că parfumul ăsta e doar ceva trecător, dar luna viitoare te voi surprinde cu lanțul la care visezi de mult. Îți mulțumesc că ai crezut în mine, chiar și atunci când nu o spun destul de des. Tu ești darul meu pentru totdeauna.”

Am rămas acolo, pe podea, ținând sticluța și bilețelul la piept, în timp ce lacrimile curgeau fără oprire.

Parfumul nu era ieftin — el doar își ascunsese dragostea într-un ambalaj modest, în timp ce strângea bani pentru ceva mai mare.

Dar adevăratul cadou nu era lanțul.

Era grija lui, efortul lui, dragostea lui tăcută, pe care eu n-am știut s-o văd la timp.

Acum țin sticluța pe noptieră — nu ca să-mi amintească ce am pierdut, ci dragostea care a fost mereu acolo.

Uneori, valoarea unui dar nu stă în preț, ci în inima celui care îl oferă.

Și, din păcate, de multe ori îi înțelegem adevărata valoare abia când e prea târziu.